Psihoterapie individuala, de familie si pentru copii 

 

Ma puteti gasi in Bucuresti, in cadrul CLINICII QI, EURODIAGNOSTIC sau la cabinet, cu programare la telefon 0724.870.300   

Psihoterapie Adolescenti

Somatizarea si imaginatia sunt doua lucruri diferite. Totusi, ele sunt adeseori confundate. Cand medicii le explica pacientilor ca sufera de tulburari functionale digestive, primesc uneori acest raspuns: „Sigur… sunteti precum ceilalti, credeti ca totul se petrece in mintea mea!“. Somatizarea inseamna manifestarea emotiilor exclusiv prin intermediul corpului. Este o problema reala. Imaginatia, dimpotriva, are legatura cu tulburarile factice. Iata un exemplu. O infirmiera de vreo cincizeci de ani solicita o consultatie pentru ca se simte obosita. I se descopera o anemie hipocroma, adica provocata de lipsa si pierderea fierului. Acest tip de anemie fiind cauzat de cele mai multe ori de menstruatiile prea abundente, medicul analizeaza fiziologia genitala a pacientei. Dar aceasta nu mai are ciclu, pentru ca i s-a extirpat uterul…

Totusi, trebuie gasita originea acestei pierderi de sange.

Dupa menstruatie, cea mai frecventa cauza a anemiei hipocrome este o pierdere de sange nesesizabila la nivelul tubului digestiv. Data fiind varsta pacientei, medicul ar inclina catre un cancer de cecum, in partea dreapta a colonului; acolo, diametrul intestinului este mai mare si pierderea de sange se poate produce fara ca persoana in cauza sa acuze vreun simptom. De fapt, se descopera sange in materiile fecale. Urmeaza examenele endoscopice si radiologice necesare. Dar, contrar tuturor asteptarilor, intestinul gros este perfect normal. Asadar, nu este vorba despre un cancer de colon.

In fata acestor pierderi de sange, a anemiei hipocrome si a lipsei de fier, medicul se intreaba atunci daca nu cumva cauza ar fi o leziune situata mai sus in tubul digestiv. Dar, si de data asta, esofagul, stomacul si intestinul subtire apar ca fiind normale.

Medicul verifica din nou starea sangvina si pierderile de sange, care se confirma…
Cheia misterului? In timp ce pacienta lipseste, iesind din camera ei de spital pentru a efectua un examen radiologic, i se descopera in dulap cateva seringi pline cu sange. Ea isi intepa venele, pompa sangele si il bea! De unde anemia hipocroma si sangele prezent in materiile fecale…

Aceasta inseamna, asadar, o tulburare factica: o boala imaginara.


Somatizarea este total diferita. Legaturile intre minte si corp se fac prin intermediul conexiunilor psihofiziologice in caz de criza acuta si prin cel al canalelor psiho-neuroimunologice, atunci cand stresul este cronic. Reactiile la stresul posttraumatic presupun doua mecanisme fiziologice. De exemplu, furia, care nu este o boala, duce la contractarea colonului si la relaxarea stomacului. Este destul de logic: in caz de pericol (iar furia semnaleaza posibilitatea unui conflict), nu e timp nici de vomitat, nici de defecat.
Prin urmare, colonul este inchis prin contractii si stomacul se relaxeaza prin inhibarea antrului gastric. Dar acest fenomen se produce la un nivel mult mai intens in cazul persoanelor care sufera de o colopatie functionala. De altfel, acestea au mari dificultati in a-si exprima emotiile. Ele nu sufera de stres mai des decat persoanele normale, dar, atunci cand li se cere sa ofere un indice de gravitate in privinta evenimentelor stresante, au tendinta de a le minimiza si de a nu constientiza deplinul impact al acestora. In loc sa se infurie, aceste persoane vor somatiza la nivelul stomacului si al colonului.

Corpul copilului, „limbajul“ istoriei parintilor
 
Furia a fost studiata de sociopsihologi, de psihanalisti si de osteopati. Ea este in mod unanim considerata ca fiind un factor important in reactiile psihosomatice, indeosebi in istoria personala si in felul in care abordam experientele din timpul vietii. Termenul „dansul furiei“ a fost inventat de terapeute
feministe   (Helen Lerner Goldhor), pentru a descrie relatiile familiale repetitive si dificile. Copiii asociaza cu usurinta furia cu ceea ce este nedrept. Asa catalogheaza ei violurile, incestul, abuzurile sexuale, faptul de a fi batuti si orice alta forma de maltratare familiala sau sociala.

Copiii vorbesc despre nedreptate si atunci cand sufera la o varsta frageda din cauza unui deces cumplit sau din pricina unor dificultati familiale ori a unor secrete de familie pe care sunt in imposibilitatea de a le digera. In consecinta, la inceputul secolului trecut, s-a inventat termenul de travaliu „neincheiat“,
pentru a descrie ceea ce ramane in minte si in memorie intr-o problematica de acest tip. Ca urmare a studiilor efectuate de Bluma Zeigarnik, in 1927, asupra indatoririlor intrerupte sau neterminate (unfinished business), psihosociologii au numit acest fenomen efectul Zeigarnik. Recent, numeroase lucrari au permis o mai buna intelegere a filiatiilor familiale marcate de nenorociri. Ba chiar s-a demonstrat existenta unei „coincidente“ intre varsta pe care o avea un pacient in momentul decesului timpuriu al parintelui ori al spitalizarii sau al internarii acestuia si varsta propriului copil. De exemplu, o copila ranita, devenita adulta si mama de familie, este spitalizata pentru o boala mentala atunci cand copilul ei cel
mai mare sau al doilea nascut ajunge la varsta pe care o avea aceasta pacienta in momentul cand parintele ei a decedat ori a fost internat in spitalul de psihiatrie sau a fost spitalizat. Legatura
statistica este semnificativa. De asemenea, este posibil sa se descopere o similitudine in imitarea unui simptom si a unui sindrom in aceste conditii (studii efectuate de Joséphine Hilgard, reluate de Anne Ancelin Schützenberger).

Exista legaturi transgenerationale la nivelul unei nenorociri familiale si al disfunctionalitatii acesteia, al traumelor familiale si al tratamentului incomplet al nedreptatilor, al furiei, al deceselor traumatizante. Si atunci, odata ce multe astfel de somatizari intervin in tulburarile de stres posttraumatic si nu toate victimele traumelor sunt capabile sa repare, inainte de a muri, prejudiciile psihologice aduse propriei persoane si, in mod sigur, nu inainte de a concepe copii, putem oare descoperi acelasi tip de legaturi la nivelul somatizarii in randul descendentilor?

Anne Ancelin Schützenberger

 

Citeste si Ce se intampla cand parintii ofera prea multe cadouri

 


 

cadouri1

Cu totii invatam sa fim parinti; noi, cei care avem copii. Cu totii trecem prin incercarile noului rol pe care ni l-am asumat cu dorinta fireasca de a-i oferi copilului tot ce e mai bun pe lume. De multe ori reusim sa gasim rapid solutii, de multe ori intampinam greutati. C-asa-i in viata. Desigur, copilului i se pare ceva normal ca tu sa gasesti solutii, doar esti adult, poti orice. Ce te faci insa cand copilul iti cere si tu nu ai ce/cum sa-i oferi? Pe unde scoti camasa cand te surprinzi sarac in fata unui copil care crede ca esti bogat? Cand cererea depaseste bugetul? Brusc, sesizezi cum copilul se schimba, dorinta nu ii este indeplinita, devine suparat, tafnos, nervos, incepe sa iti reprosesze ca toti au, numai el nu, ca se face de ras la scoala/liceu, ca saracia aia de jacheta de la Zara e compromisa la captuseala, iar telefonul e depasit, e de anul trecut... Pur si simplu ramai blocat incercand sa te dezmeticesti. Iar reprosurile pot continua. "Ai si nu vrei sa-mi cumperi! Faci asta special, sa ma fac de ras la scoala, sa arat ca ultimul om. Tu ti-ai trait viata, ce-ti mai pasa ca astia rad de mine, din trist nu ma scot. Sunt nefericit! Halal parinti! Va urasc!" Vi se pare cunoscut tabloul?

Uneori, se poate intampla si asa. Uneori, abundenta are efecte cotrarii, iar parintii nu mai stiu ce sa faca. Tabloul de mai nu este un apanaj al romanilor, el reprezinta o caracteristica generala intalnita in mai toate tarile.

Psihiatrul Edward M. remarca faptul ca parintii buni fac de obicei prea multe pentru copiii lor. Aceasta este marea lor greseala. Si consecinta acestei erori este ca ei nu spun "Nu" suficient de mult. In urma unei excursii intreprinse impreuna cu copiii lui, Edward a realizat ca:"Daca ar fi sa adaptez proverbul daca ii dai unui om un peste, il hranesti pentru o zi, insa daca il inveti cum sa pescuiasca, il hranesti pentru toata viata, noi, parintii, trebuie sa ne ferim sa oferim prea multi pesti, fara a oferi suficiente abilitati legate de pescuit. Trebuie sa fim atenti si sa nu ne simtim indatorati sa cheltuim o multime de bani pentru a oferi experientele memorabile pe care le consideram necesare, cele pe care noi nu le-am avut sau pe care toti vecinii nostri par sa si le permita. Toti acesti pesti - toate aceste placeri cumparate - nu se pot compara cu a-l ajuta pe copil sa invete cum sa isi creeze pe cont propriu surse de bucurie, in moduri constructive.

Parintii fac adesea greseala de a considera ca daca le furnizeaza copiilor intreaga gama de placeri ale copilariei inseamna ca le-au oferit tot ceea ce au nevoie.
Atunci cand cresc, continua Edward, ma amagesc crezand ca admiterea la facultatea potrivita sau scorurile ridicate la testele de cunstinte reprezinta ceea ce au nevoie copiii pentru a fi fericiti. Ne dorim atat de mult sa avem copii care se bucura de toate avantajele posibile, pe care le putem oferi noi sau pe care le pot obtine ei, cum ar fi sa intre la cea mai buna facultate. Dar daca ne oprim si reflectam la asta, ne dam seama ca este important sa existe cea mai buna potrivire intre facultate si student. Este mult mai important ca ei sa ajunga la o facultate unde se vor dezvolta, decat sa ajunga la o facultate de prestigiu."

Paradoxal, faptul de a oferi prea mult ii poate face nefericiti pe unii copii. John Croyle, director al unui centru de copii, descrie experienta sa de a tine prelegeri in fata unor adolescenti bogati, care se uitau la el fara sa schiteze vreo emotie, cu o privire lipsita de viata. " Ei le-au vazut pe toate si nici macar nu au terminat liceul. Le spun cele mai bune glume pe care le stiu, le spun povestile care ii fac sa planga pe adulti si ei se uita pur si simplu la mine cu acei ochi goi, de rechin." Sunt plictisiti, le-au vazut pe toate, mult prea rafinati pentru a fi satisfacuti vreodata cu ceva.

Observatiile lui John sunt intarite si de Mihaly C. care a ajuns la urmatoarea concluzie: " Abilitatea de a te implica pe deplin in actiunile vietii este premisa pentru o viata fericita. Daca exista o abundenta a conditiilor materiale, cu atat mai bine, dar lipsa bogatiei nu trebuie sa impiedice o persoana sa experimenteze starea de flux in orice circumstanta pe care o are la indemana. De fapt, studiile noastre sugereaza ca acestor copii care provin din familii bogate le este cel mai greu sa intre in starea de flux - in comparatie cu adolescentii mai putin instariti, ei au tendinta de a fi mai plictisiti, mai putin implicati, au un grad mai redus de entuziasm si de emotie."

In fapt, John subliniza inceputul unei maturitati caracterizate prin cinism, blazare si absenta bucuriei. O cale pentru a preintampina acest fapt este sa nu oferim prea mult, prea devreme. O cale de a proteja inocenta copilariei si de a pastra capacitatea copiilor de a simti mirarea si entuziasmul este sa ne asiguram ca ei isi dau silinta pentru a obtine acea placere, isi folosesc imaginatia, isi pun bani deoparte sau pur si simplu asteapta. Cand oferi prea multe, le refuzi copiilor atat prilejul de a face fata adversitatii, cat si prilejul de a-si crea si de a-si sustine propria bucurie.

Joomla SEF URLs by Artio