Psihoterapie individuala, de familie si pentru copii 

 

Ma puteti gasi in Bucuresti, in cadrul CLINICII QI, EURODIAGNOSTIC sau la cabinet, cu programare la telefon 0724.870.300   

Psihoterapie Cuplu

Erau casatoriti de peste 60 de ani. In tot acest timp impartasisera totul… Vorbisera despre tot si despre toate… Nu tinusera nimic secret unul fata de celalalt. Singurul lucru care reprezenta, intr-un fel, o exceptie de la cele de mai sus, era o cutie de pantofi pe care batrana doamna o tinea, undeva, in partea de sus a dulapului ei. Amandoi stiau de aceasta cutie, dar intelegerea era ca el sa deschida cutia doar atunci cand ea ii va cere acest lucru. Asa se face ca, de peste 60 de ani, el nu deschisese niciodata aceasta cutie.

Intr-o zi, femeia s-a imbolnavit. Doctorul le-a comunicat ca este ceva grav. Atunci, femeia i-a spus sotului ca a sosit clipa in care poate deschide cutia de pantofi. Nu mica i-a fost mirarea batranului cand, deschizand capacul cutiei, a descoperit in interior doua papusi crosetate si suma de 95.000 de dolari. “Ce e cu astea?” a intrebat.

“Cand ne-am casatorit, bunica mi-a destainuit secretul unui mariaj fericit. Mi-a spus ca daca vreodata o sa fiu suparata pe tine, sa stau linistita si sa crosetez o papusa.”

Batranelul a fost atat de miscat incat aproape i-au dat lacrimile.
Doar doua papusi erau in cutie. Asta insemna ca… ea a fost suparata pe el doar de doua ori in toti acesti ani de viata!

“Draga mea, a spus el, inteleg ce este cu papusile, dar ce-i cu toti acesti bani? De unde provin ei?”

“Oh, a spus ea, acesti bani i-am facut din vanzarea papusilor.”

Daca aceasta istorie te-a facut sa zambesti, trimite link-ul si prietenilor tai. Poate ca unii se vor apuca de crosetat.

 

Citeste si  Cum se face ca dau numai peste barbati de genul asta?

z

Sunt zile in care iubirea poate parea precum un pardesiu ponosit. Uzat, cu culori sterse, stramt si scurt la maneci… Doi nasturi lipsa… Gaica rupta. Pur si simplu nu iti mai vine sa il imbraci.

Sunt zile cand iubirea seamana cu o campie verde, plina cu maci rosii, purpurii, sangerii, tocmai buni de pictat, de inramat.

Sunt zile cand iubirea aduce mai degraba cu o fantana secata, plina cu praf, din care nu mai ai cum sa mai scoti apa oricat te-ai stradui, iar ciutura e sparta si ea, saraca…

Sunt zile, de asemeni, cand iubirea, invapaiata, dogoritoare, iti arde obrajii si inima in asa fel, incat soarele pare doar un biet taciune.

In cuplu, nici o zi nu seamana una cu cealalta. Tocmai de aceea, fiecare zi poate parea mai plina de iubire sau mai goala decat precedenta, iar schimbarea este perceputa de fiecare partener in felul lui. Nu exista un ritm prescris al iubirii. Si asta este linistitor, pentru ca unii se multumesc cu putina iubire, altii iubesc cu disperare; unul doreste dovezi necontenite de iubire, altul se simte sufocat de iubirea celuilalt si parca si-ar dori o pauza.

Tocmai faptul ca in cuplu iubirea fiecarei zi este unica, particulara, sporeste farmecul asteptarii zilei urmatoare.

 

Psih. Alex Oros

cr

Munca partenerului cu sine insusi este una individuala, dar necesita o practica efectuata in doi. In spectacolul pe care cuplul si-l ofera de-a lungul existentei sale, fiecare dintre cei doi actori poate interpreta rolul principal sau pe cel secundar, prin rotatie sau cum se inteleg. Important este ca relatia sa functioneze. Dar oare ce ascund culisele ? Ce stachete interne isi astern in cale cei doi?

1. Multi parteneri considera ca relatia trebuie sa se desfasoare conform unor reguli batute in cuie, un fel de ISO marital de la care nu ai voie sa te abati sub nici un chip. Odata ce ai gresit prin nerespectarea regulamentului, musai vei fi bestelit, criticat, sanctionat.

Adevarul este ca nu exista reguli clare in iubire. Standardizarea relatiei ar transforma-o intr-un fel de borcan pe care-l supraveghezi tot timpul, mai abitir decat pe butelie, stand cu frica in san sa nu se sparga, sa nu se dechida capacul si sa intre muste in el, sa nu faca floare iubirea pusa la murat dupa reguli cazone.
Fiecare relatie este unica in felul ei, constrangerea nefacand niciodata casa buna cu iubirea. Relatia intre parteneri constituie un sistem viu, in continua desfasurare si organizare. Viata este atat de surprinzatoare incat poate destrama chiar si un regulament perfect. Experienta cuplurilor care au rezistat in timp demonstreaza ca nu rigiditatea a constituit cheia succesului relational, ci adaptabilitatea , capacitatea partenerului de a se plia pe nevoile celuilalt, flexibilitatea in organizare reprezentand intotdeauna strategia castigatoare.

2. Multi parteneri cred ca principiul Yin si Yang este definitoriu intr-o relatie, in sensul ca fiecare femeie are in ea ceva masculin si fiecare barbat ceva feminin. Conform acestui principiu, Ea presupune ca El ar trebui s-o inteleaga mai mult, ar trebui sa fie mai sensibil, mai emotiv, sa-i citeasca gandurile - ca dovada a compatibilitatii. Si viceversa . In momentul in care isi dau seama de limitele partenerului, apare dezamagirea, tristetea, fiecare suspectandu-se de incompatibilitate cu celalalt..

Acest “mai “ ridica stacheta in mod inutil in comunicarea dintre parteneri. Pur si simplu exista diferente intre parteneri, diferente culturale, de mediu, familiale, psihologice, dar tocmai in asta consta frumusetea si unicitatea fiecarei povesti de dragoste. Descoperirea celuilalt cu mijloacele tale! Daca partenerul doreste o transformare a celuilalt, o imbunatatire fortata, un Matrix reincarcat al empatiei, va sfarsi prin a avea alaturi doar o persoana “injectata” emotional, precum buzele cu acid hialuronic. Nu poti fi “mai sensibil” peste noapte. Actorii care incearca asa ceva pe scena se numesc cabotini, efortul lor de a mima sensibilitatea mai rau facand rolului interpretat. In viata de zi cu zi este si mai rau, falsitatea in relatie avand un efect de boomerang. El se straduieste sa fie mai sensibil si, cu toate ca nu crede in performanta sa, ii reuseste o data. Ea crede ca el este mai sensibil, dar cand descopera ca nu-i asa, isi dubleaza suferinta. In tot acest timp, desi experienta este autentica, cei doi respira aerul unei mistificari.

Compatibilitatea in cuplu necesita un exercitiu zilnic, reluat cu atentia cuvenita de fiecare data si imbogatit cu experienta acumulata. Astfel, limitele partenerului vor constitui o sursa de noi experiente care sa va imbogateasca relatia si nu sa o saraceasca, iar diferentele - o provocare a propriilor limite.

3. Unii parteneri considera ca relatia lor este incompleta deoarece nu au experienta unui hobby comun. Altii joaca dame impreuna, citesc aceiasi autori, merg la cursuri de inot si dans. Impreuna. Ei, nu. Chestia asta poate sa functioneze precum picatura chinezeasca, erodand subtil parteneriatul.
Unii se pot agata de astfel de detalii crezand cu adevarat ca absolvirea in doi a cursului de ikebana ar duce relatia pe culmile perfectiunii.

Personal, daca pana ieri mi-a placut Cartarescu, dar azi il plasez pe locul 1 in preferintele mele pe Deepak Chopra, asta nu inseamna ca o las singura pe nevasta-mea suferind de nepotrivire de hobby.

4. Unii parteneri ajung sa creada ca relatia este pe duca pentru simplul fapt ca au ajuns sa se certe intre ei. In orice parteneriat se produc tensiuni. Unele sunt marunte, altele sunt percepute ca fiind de nesuportat. Realitatea este ca partenerii fac fata tensiunilor in functie de mecanismele de aparare dezvoltate. Dar si de cum vad lucrurile. Cearta poate fi vazuta drept:
O discutie = Oamenii vorbesc pe rand, ascultandu-se cu adevarat unul pe celalalt.
O cearta = Toata lumea vorbeste, nimeni nu asculta.

O discutie = Doi oameni se confrunta cu o problema.
O cearta = Doi oameni se confrunta unul cu celalalt.

O discutie = Este despre situatia de fata.
O cearta = Este rareori cu adevarat despre subiectul disputei.

O discutie = Este despre un subiect important.
O cearta = Este rareori despre altceva decat cine are si cine nu are dreptate.

O discutie = Are milioane de motive intemeiate pentru a fi purtata.
O cearta =NU exista niciun motiv intemeiat pentru a o avea.

O discutie = Poate rezolva o problema.
O cearta = Nu rezolva niciodata ceva cu adevarat.

O discutie = Se sfarseste atunci cand oamenii se pun de acord in privinta unei solutii.
O cearta = Nu se termina, doar asteapta sa fie redeclansata/continuata in urmatoarea cearta.

O discutie = Cei care rezolva problema castiga.
O cearta = Nu castiga nimeni.

Incheiem acest prim capitol dedicat credintelor limitative intalnite in cadrul cuplului cu concluzia unui poet roman optimist:

“Supararile iubirii
Sunt ca ploile cu soare.
Repezi.
Dar cu cat mai repezi,
Cu atat mai trecatoare.”

 

Psiholog Alex Oros

 ist

Barbatul din povestea care urmeaza face parte din categoria masculilor impliniti: are casa, are job, are iubita, poseda masina si card. La prima vedere, un barbat care nu are nici o problema. Si totusi...

Omul nu se simte iubit. Nu ca iubita nu-i acorda atentie. Ii acorda destula. Altul s-ar simti coplesit de atata atentie. El, nu. Lui ii trebuie un anumit gen de atentie, o super-atentie; un anumit gen de iubire - o super-iubire. O atentie neincetata, o iubire fara sfarsit, care nu se mai termina adica. Fireste, si o iubire fizica fara sfarsit, o zvarcoleala neostoita, nu conteaza unde, nu conteaza cand. Sa fie, asta e important. Cand vrea el, cand el are chef. Cu pauze mici, micute, mititele. Ce vrea ea, nu conteaza. In acest cuplu ea nu conteaza(atat de mult). Daca el este fericit, ei ar trebui sa-i fie de-ajuns, sa se multumeasca cu asta, nu sa faca mofturi.

Ea, vrand-nevrand, ajunsa sotie intre timp, ii implineste fanteziile, il menajeaza ca pe un copil, il iubeste ca pe un barbat, ii tine isonul cu straduinta tarancii care freaca cucuruzul sa-i sara boabele. Pana cand oboseste. Saraca se uzeaza, nu mai da randament. Nu mai e bine nicicum. Odata cu nasterea copilului s-au schimbat si prioritatile... Iubirea asta care a ramas parca nu mai are nici un haz, nici o chichita, nici un carmaz. Si totusi ea il iubeste...

Nesatisfacut de realitatea conjugala, el se considera indreptatit sa-si asigure un echilibru (fizologic, pentru inceput), externalizand relatia. Ce daca il iubeste? Daca nu e disponibila ca altadata, degeaba. Ea afla, incearca sa-l inteleaga, se pune in locul lui, ii acorda circumstante. El are remuscari, dar nu-l tine mult. Ca sa compenseze remuscarile si timpul investit in casnicie, isi mai trage una. Adica, alta. Adica, inca o amanta. Asa, pentru diversitate. Numai ca, in scurt timp, diversitatea asta incepe sa i se pare fada, lipsita de esenta. In plus, se simte tracasat, toate trag de el, da-mi aia, fa-mi aia... Obositor... Noptile incep sa devina prea scurte. Uneori, prea lungi. Ganduri de tot felul incep sa-l ninga, diminetile gasindu-l neodihnit, incercanat, deprimat... Intr-un fel sau altul ajunge sa afle ca este infantil, narcisic, incapabil sa-si asume o relatie pana la capat, urmarit fiind de amintirile unei copilarii tulburi, o vreme in care ...

Isi revine. Realizeaza ca prea multa carne strica si ca ce-i gateste nevasta este un menu rezonabil. O rupe cu amantlacul si redevine tipul de la inceput: un barbat care are casa, are job, are o sotie si un copil, poseda masina si card.

La prima vedere, un barbat care nu are nici o problema... Si totusi...

 “Ce dacă vine primăvara, atâta iarnă e în noi, că martie se poate duce cu toţi cocorii înapoi” profetea poetul, infrigurandu-ne cu pesimismul sentimetului inghetat in vinele cuvintelor. 

Oare cati dintre noi am reusit sa trecem de iarna asta? Si cati am rezistat, osteniti, intr-o relatie peste care ninge, ninge de nu se mai opreste, ca in povesti, de nu-ti vine sa crezi, ca in povestile de groaza, ca in visele urate, cu oameni de zapada prefacuti in parteneri de viata?


Oare cati dintre noi s-or fi ales cu degeraturi emotionale in asteptarea primaverii salvatoare? Cine stie…
Ca si cum natura ar fi auzit poetul, a luat decizia sa sara peste primavara direct la vara, asa, ca si cum ar putea sa arda etapele. Om reusi si noi sa facem la fel? Sa sarim peste intrebari, peste raspunsuri, peste chinuri si deznadejdii, sa “ne bucuram” ca mai apucam o vara impreuna, asa, ca doi indragostiti, la o mare, la un munte?


Mai apucam sa ne dam jos straiele astea de turturi impaiati cu vasc aducator de fericire sau ne vom tarsai in continuare spre vara, doar -doar se va topi unul dintre noi primul, ca sa scape al doilea? Ia uite ce balta am facut in jurul nostru cu totii! Si cum ne mai place saorma cu de toate! Si cum ne mai place sa ne balacim in propriile zoaie declarand ca, da, primavara asta vom fi mai uscati, mai curati! Ipocrizia noastra nu cunoaste limite, nici emotionale , nici meteorologice. Ne este indiferent cat de cald sau cat de frig ne este, pentru ca pur si simplu am ajuns sa anti-simtim, sa anti-iubim, sa anti-traim. Pur si simplu suntem intr-o profetie a unui poet - in antiprimavara.
Psih. Alex Oros

Joomla SEF URLs by Artio