Psihoterapie individuala, de familie si pentru copii 

Cabinetul Individual de Psihologie din Bucuresti 

Profita de oferta lunii Mai!

Achita un pachet de 5 sedinte si beneficiezi de o sedinta gratuita!

Programari la cabinet - tel.0724.870.300   Locatii: Calea Victoriei nr.21- Piata Unirii

  

Psihoterapie Cuplu

z

Sunt zile in care iubirea poate parea precum un pardesiu ponosit. Uzat, cu culori sterse, stramt si scurt la maneci… Doi nasturi lipsa… Gaica rupta. Pur si simplu nu iti mai vine sa il imbraci.

Sunt zile cand iubirea seamana cu o campie verde, plina cu maci rosii, purpurii, sangerii, tocmai buni de pictat, de inramat.

Sunt zile cand iubirea aduce mai degraba cu o fantana secata, plina cu praf, din care nu mai ai cum sa mai scoti apa oricat te-ai stradui, iar ciutura e sparta si ea, saraca…

Sunt zile, de asemeni, cand iubirea, invapaiata, dogoritoare, iti arde obrajii si inima in asa fel, incat soarele pare doar un biet taciune.

In cuplu, nici o zi nu seamana una cu cealalta. Tocmai de aceea, fiecare zi poate parea mai plina de iubire sau mai goala decat precedenta, iar schimbarea este perceputa de fiecare partener in felul lui. Nu exista un ritm prescris al iubirii. Si asta este linistitor, pentru ca unii se multumesc cu putina iubire, altii iubesc cu disperare; unul doreste dovezi necontenite de iubire, altul se simte sufocat de iubirea celuilalt si parca si-ar dori o pauza.

Tocmai faptul ca in cuplu iubirea fiecarei zi este unica, particulara, sporeste farmecul asteptarii zilei urmatoare.

 

Psih. Alex Oros

 ist

Barbatul din povestea care urmeaza face parte din categoria masculilor impliniti: are casa, are job, are iubita, poseda masina si card. La prima vedere, un barbat care nu are nici o problema. Si totusi...

Omul nu se simte iubit. Nu ca iubita nu-i acorda atentie. Ii acorda destula. Altul s-ar simti coplesit de atata atentie. El, nu. Lui ii trebuie un anumit gen de atentie, o super-atentie; un anumit gen de iubire - o super-iubire. O atentie neincetata, o iubire fara sfarsit, care nu se mai termina adica. Fireste, si o iubire fizica fara sfarsit, o zvarcoleala neostoita, nu conteaza unde, nu conteaza cand. Sa fie, asta e important. Cand vrea el, cand el are chef. Cu pauze mici, micute, mititele. Ce vrea ea, nu conteaza. In acest cuplu ea nu conteaza(atat de mult). Daca el este fericit, ei ar trebui sa-i fie de-ajuns, sa se multumeasca cu asta, nu sa faca mofturi.

Ea, vrand-nevrand, ajunsa sotie intre timp, ii implineste fanteziile, il menajeaza ca pe un copil, il iubeste ca pe un barbat, ii tine isonul cu straduinta tarancii care freaca cucuruzul sa-i sara boabele. Pana cand oboseste. Saraca se uzeaza, nu mai da randament. Nu mai e bine nicicum. Odata cu nasterea copilului s-au schimbat si prioritatile... Iubirea asta care a ramas parca nu mai are nici un haz, nici o chichita, nici un carmaz. Si totusi ea il iubeste...

Nesatisfacut de realitatea conjugala, el se considera indreptatit sa-si asigure un echilibru (fizologic, pentru inceput), externalizand relatia. Ce daca il iubeste? Daca nu e disponibila ca altadata, degeaba. Ea afla, incearca sa-l inteleaga, se pune in locul lui, ii acorda circumstante. El are remuscari, dar nu-l tine mult. Ca sa compenseze remuscarile si timpul investit in casnicie, isi mai trage una. Adica, alta. Adica, inca o amanta. Asa, pentru diversitate. Numai ca, in scurt timp, diversitatea asta incepe sa i se pare fada, lipsita de esenta. In plus, se simte tracasat, toate trag de el, da-mi aia, fa-mi aia... Obositor... Noptile incep sa devina prea scurte. Uneori, prea lungi. Ganduri de tot felul incep sa-l ninga, diminetile gasindu-l neodihnit, incercanat, deprimat... Intr-un fel sau altul ajunge sa afle ca este infantil, narcisic, incapabil sa-si asume o relatie pana la capat, urmarit fiind de amintirile unei copilarii tulburi, o vreme in care ...

Isi revine. Realizeaza ca prea multa carne strica si ca ce-i gateste nevasta este un menu rezonabil. O rupe cu amantlacul si redevine tipul de la inceput: un barbat care are casa, are job, are o sotie si un copil, poseda masina si card.

La prima vedere, un barbat care nu are nici o problema... Si totusi...

 Paraschiva1

 “Io te-am iubit, Paraschivo: te-am dus la chermeza si meci, ti-am luat floricele, ti-am luat si seminte… Si-acum? Esti nasoala si pleci…”

Peste decenii, Ferentariul si Rahova (cartiere din Bucuresti, pentru cine nu stie) au reinviat aproape cultural prin reluarea/fredonarea unor canticele de dragoste si-amor care, odinioara, se-auzeau haulite printre blocurile confort 4, la concurenta cu “Balalau, baiat frumos” si celebrul “Magdalena”.
Usor usor, fredonatele au cucerit sector dupa sector, judet dupa judet, intr-un fel de cincinal in patru ani si jumatate al tambalagiului tradat in relatie.

Pe vremea aceea, nu prea se gasea aproape nimic, decat la coltul strazilor cate-o anteprenoare comercializand seminte de floarea soarelui, susan, ciunga si mere la bat. Le recunosteai dupa balta de seminte pe care o faceau in jur si dupa plescaiala ciungii-n gura.

Pe atunci, desi psihologia fusese taiata de la portie, relatiile interumane erau la fel ca si azi, cu nabadai si pline de hopuri, deseori fara speranta si consigliere. Erai tradat in amor? Ala erai. Te descurcai cum puteai. Ce interventie, ce ventilare, care reprocesare!? Desi psihologia exista, ea lipsea cu desavarsire. Cei mai norocosi sau cei mai pilosi se pricopseau cu un bilet de internare la sanatoriul din Predeal. In rest, cine se adpta… suporta.


Majoritatea a ales adaptarea, desi mai erau cate unii care rupeau randurile apeland la vitriol, respectiv verde de Paris.


Adaptarea era o conformare aproape generala, asteptarile in relatie fiind mult simplificate de catre cei din capul satului. In principiu, daca aveai buletin de Bucuresti aveai o sansa in plus. Dar chiar si-asa, suferinta in dragoste nu-i scutea nici macar pe capitalisti. De taiat, nu puteai s-o tai, pentru ca nu era regulamentar sa-ti distrugi relatia, ba chiar se facea misto la nivel national pe tema asta, Tanta si Costel devenind personaje emblematice pentru acest brav popor. Mai bine ipocriti, decat despartiti! Cum sa renunti la relatie? Doar de asta aveai casa si serviciu asigurate.


Asa ca, cei mai multi sufereau in tacere. Din cand in cand, afara, printre blocuri, acompaniata de zanganeli de chitare, se-auzea :” Io te-am iubit, Paraschivo si-acum esti nasoala si pleci…” Era doar un cantec, aproape o aspiratie. Cei din balcoane ar fi vrut sa cante si ei, sa-si exprime sentimentele, sa se elibereze… Macar asa… Dar n-o faceau. Le era frica. In realitate, Paraschiva nu pleca nicaieri, chit ca era nasoala. Nu pleca nimeni. Nu era voie.
Cu decenii in urma, printre blocuri, se practica o anume terapie.
Psih. Alex Oros

azi“Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat, Prin soarele lui York , in toi de vară; iar norii toti, ce casa ne-o striveau, sint ingropati in sinu-adinc al mării. Purtăm pe frunti cununi de biruintă.”

Cum le zice Shakespeare, mai rar!

De cele mai multe ori, partenerii sunt nevoiti sa faca fata intemperiilor relationale, viscolelor din cuplu, vifornitei abatute peste ei, cei doi care, aparent nevolnici, nici macar nu au o suba care sa-i protejeze cat de cat...

Singuratatea in doi

Mai sfasietoare decat simpla singuratate este singuratatea in cuplu. Spre deosebire de prima, care are un caracter individual, personal, cea de a doua este caracterizata de un straniu paradox: pentru o asa singuratate este nevoie de doi. Acest tip de singuratate dezumanizeaza partenerii, ii transforma intr-un soi de zombii, daca te uiti atent in ochii lor ai sa vezi ca sunt goi, lipsiti de substanta dragostei, de bucuria oglindirii in ochii celuilalt. Cum ar fi sa te uiti in ochii pe care i-ai iubit si care te-au iubit si sa nu vezi nimic, nimic? Cum ar fi sa te uiti in ochii in care vedeai totul, iar acum sa vezi doar umbra indiferentei, a uitarii? Daca vei fi atent la bataile inimii lor vei percepe un ritm bolovanos, asincron, caracteristic sufletelor nefericite. Aproape poti pune semnul egalitatii: singuratate in doi = nefericire in doi. Si daca ar fi numai atat. Rainer Maria Rilke surprindea singuratea in doi ca si cum “ Cand oameni care se urasc de moarte dorm in acelasi pat, atat de-aproape…” Simti fiorii dezgustului si ai dezamagirii pe sira vietii.


Singuratatea in doi in ajunul Craciunului este insa piatra de incercare a fiecarui an. Plictisul este disimulat printre sorici, toba si sarmale, privirile sunt adancite in vinul rosu din pahar, oftatul in placinta de dovleac ori cozonac. Bradul luceste ca in fiecare iarna, in casa domneste o liniste vecina cu tihna Sarbatorilor, iar afara se aud colindatori.

“Silent night, holy night”


Daca am rafina toate aceste stari am obtine un remarcabil elixir al tristetii. Dar cine are nevoie de asa ceva!?
Singuratatea in doi este doar o experienta a cuplului. Nu este o certitudine, nu este eterna. Ea poate fi contestata oricand de catre parteneri. De-a lungul istoriei cuplului singuratatea in doi a mai avut momentele ei bune si foarte bune, dar oamenii inteligenti, rezonabili si rabdatori au inteles ca “Supararile iubirii sunt ca ploile cu soare: repezi, dar cu cat mai repezi, cu atat mai trecatoare.” Partenerii inteligenti, rezonabili si rabdatori au inteles ca daca trebuie sa renunte la ceva din relatia lor, acel ceva va fi mandria si orgoliul; niciodata iubirea.

“All is calm, all is bright!”

Psih. Alex Oros

Joomla SEF URLs by Artio