Psihoterapie individuala, de familie si pentru copii 

Cabinetul Individual de Psihologie din Bucuresti 

Profita de oferta lunii APRILIE!

Achita un pachet de 5 sedinte si beneficiezi de o sedinta gratuita!

Programari la cabinet - tel.0724.870.300   Locatii: Calea Victoriei - Piata Unirii

  

Psihoterapie Cuplu

z

Sunt zile in care iubirea poate parea precum un pardesiu ponosit. Uzat, cu culori sterse, stramt si scurt la maneci… Doi nasturi lipsa… Gaica rupta. Pur si simplu nu iti mai vine sa il imbraci.

Sunt zile cand iubirea seamana cu o campie verde, plina cu maci rosii, purpurii, sangerii, tocmai buni de pictat, de inramat.

Sunt zile cand iubirea aduce mai degraba cu o fantana secata, plina cu praf, din care nu mai ai cum sa mai scoti apa oricat te-ai stradui, iar ciutura e sparta si ea, saraca…

Sunt zile, de asemeni, cand iubirea, invapaiata, dogoritoare, iti arde obrajii si inima in asa fel, incat soarele pare doar un biet taciune.

In cuplu, nici o zi nu seamana una cu cealalta. Tocmai de aceea, fiecare zi poate parea mai plina de iubire sau mai goala decat precedenta, iar schimbarea este perceputa de fiecare partener in felul lui. Nu exista un ritm prescris al iubirii. Si asta este linistitor, pentru ca unii se multumesc cu putina iubire, altii iubesc cu disperare; unul doreste dovezi necontenite de iubire, altul se simte sufocat de iubirea celuilalt si parca si-ar dori o pauza.

Tocmai faptul ca in cuplu iubirea fiecarei zi este unica, particulara, sporeste farmecul asteptarii zilei urmatoare.

 

Psih. Alex Oros

cr

Munca partenerului cu sine insusi este una individuala, dar necesita o practica efectuata in doi. In spectacolul pe care cuplul si-l ofera de-a lungul existentei sale, fiecare dintre cei doi actori poate interpreta rolul principal sau pe cel secundar, prin rotatie sau cum se inteleg. Important este ca relatia sa functioneze. Dar oare ce ascund culisele ? Ce stachete interne isi astern in cale cei doi?

1. Multi parteneri considera ca relatia trebuie sa se desfasoare conform unor reguli batute in cuie, un fel de ISO marital de la care nu ai voie sa te abati sub nici un chip. Odata ce ai gresit prin nerespectarea regulamentului, musai vei fi bestelit, criticat, sanctionat.

Adevarul este ca nu exista reguli clare in iubire. Standardizarea relatiei ar transforma-o intr-un fel de borcan pe care-l supraveghezi tot timpul, mai abitir decat pe butelie, stand cu frica in san sa nu se sparga, sa nu se dechida capacul si sa intre muste in el, sa nu faca floare iubirea pusa la murat dupa reguli cazone.
Fiecare relatie este unica in felul ei, constrangerea nefacand niciodata casa buna cu iubirea. Relatia intre parteneri constituie un sistem viu, in continua desfasurare si organizare. Viata este atat de surprinzatoare incat poate destrama chiar si un regulament perfect. Experienta cuplurilor care au rezistat in timp demonstreaza ca nu rigiditatea a constituit cheia succesului relational, ci adaptabilitatea , capacitatea partenerului de a se plia pe nevoile celuilalt, flexibilitatea in organizare reprezentand intotdeauna strategia castigatoare.

2. Multi parteneri cred ca principiul Yin si Yang este definitoriu intr-o relatie, in sensul ca fiecare femeie are in ea ceva masculin si fiecare barbat ceva feminin. Conform acestui principiu, Ea presupune ca El ar trebui s-o inteleaga mai mult, ar trebui sa fie mai sensibil, mai emotiv, sa-i citeasca gandurile - ca dovada a compatibilitatii. Si viceversa . In momentul in care isi dau seama de limitele partenerului, apare dezamagirea, tristetea, fiecare suspectandu-se de incompatibilitate cu celalalt..

Acest “mai “ ridica stacheta in mod inutil in comunicarea dintre parteneri. Pur si simplu exista diferente intre parteneri, diferente culturale, de mediu, familiale, psihologice, dar tocmai in asta consta frumusetea si unicitatea fiecarei povesti de dragoste. Descoperirea celuilalt cu mijloacele tale! Daca partenerul doreste o transformare a celuilalt, o imbunatatire fortata, un Matrix reincarcat al empatiei, va sfarsi prin a avea alaturi doar o persoana “injectata” emotional, precum buzele cu acid hialuronic. Nu poti fi “mai sensibil” peste noapte. Actorii care incearca asa ceva pe scena se numesc cabotini, efortul lor de a mima sensibilitatea mai rau facand rolului interpretat. In viata de zi cu zi este si mai rau, falsitatea in relatie avand un efect de boomerang. El se straduieste sa fie mai sensibil si, cu toate ca nu crede in performanta sa, ii reuseste o data. Ea crede ca el este mai sensibil, dar cand descopera ca nu-i asa, isi dubleaza suferinta. In tot acest timp, desi experienta este autentica, cei doi respira aerul unei mistificari.

Compatibilitatea in cuplu necesita un exercitiu zilnic, reluat cu atentia cuvenita de fiecare data si imbogatit cu experienta acumulata. Astfel, limitele partenerului vor constitui o sursa de noi experiente care sa va imbogateasca relatia si nu sa o saraceasca, iar diferentele - o provocare a propriilor limite.

3. Unii parteneri considera ca relatia lor este incompleta deoarece nu au experienta unui hobby comun. Altii joaca dame impreuna, citesc aceiasi autori, merg la cursuri de inot si dans. Impreuna. Ei, nu. Chestia asta poate sa functioneze precum picatura chinezeasca, erodand subtil parteneriatul.
Unii se pot agata de astfel de detalii crezand cu adevarat ca absolvirea in doi a cursului de ikebana ar duce relatia pe culmile perfectiunii.

Personal, daca pana ieri mi-a placut Cartarescu, dar azi il plasez pe locul 1 in preferintele mele pe Deepak Chopra, asta nu inseamna ca o las singura pe nevasta-mea suferind de nepotrivire de hobby.

4. Unii parteneri ajung sa creada ca relatia este pe duca pentru simplul fapt ca au ajuns sa se certe intre ei. In orice parteneriat se produc tensiuni. Unele sunt marunte, altele sunt percepute ca fiind de nesuportat. Realitatea este ca partenerii fac fata tensiunilor in functie de mecanismele de aparare dezvoltate. Dar si de cum vad lucrurile. Cearta poate fi vazuta drept:
O discutie = Oamenii vorbesc pe rand, ascultandu-se cu adevarat unul pe celalalt.
O cearta = Toata lumea vorbeste, nimeni nu asculta.

O discutie = Doi oameni se confrunta cu o problema.
O cearta = Doi oameni se confrunta unul cu celalalt.

O discutie = Este despre situatia de fata.
O cearta = Este rareori cu adevarat despre subiectul disputei.

O discutie = Este despre un subiect important.
O cearta = Este rareori despre altceva decat cine are si cine nu are dreptate.

O discutie = Are milioane de motive intemeiate pentru a fi purtata.
O cearta =NU exista niciun motiv intemeiat pentru a o avea.

O discutie = Poate rezolva o problema.
O cearta = Nu rezolva niciodata ceva cu adevarat.

O discutie = Se sfarseste atunci cand oamenii se pun de acord in privinta unei solutii.
O cearta = Nu se termina, doar asteapta sa fie redeclansata/continuata in urmatoarea cearta.

O discutie = Cei care rezolva problema castiga.
O cearta = Nu castiga nimeni.

Incheiem acest prim capitol dedicat credintelor limitative intalnite in cadrul cuplului cu concluzia unui poet roman optimist:

“Supararile iubirii
Sunt ca ploile cu soare.
Repezi.
Dar cu cat mai repezi,
Cu atat mai trecatoare.”

 

Psiholog Alex Oros

 ist

Barbatul din povestea care urmeaza face parte din categoria masculilor impliniti: are casa, are job, are iubita, poseda masina si card. La prima vedere, un barbat care nu are nici o problema. Si totusi...

Omul nu se simte iubit. Nu ca iubita nu-i acorda atentie. Ii acorda destula. Altul s-ar simti coplesit de atata atentie. El, nu. Lui ii trebuie un anumit gen de atentie, o super-atentie; un anumit gen de iubire - o super-iubire. O atentie neincetata, o iubire fara sfarsit, care nu se mai termina adica. Fireste, si o iubire fizica fara sfarsit, o zvarcoleala neostoita, nu conteaza unde, nu conteaza cand. Sa fie, asta e important. Cand vrea el, cand el are chef. Cu pauze mici, micute, mititele. Ce vrea ea, nu conteaza. In acest cuplu ea nu conteaza(atat de mult). Daca el este fericit, ei ar trebui sa-i fie de-ajuns, sa se multumeasca cu asta, nu sa faca mofturi.

Ea, vrand-nevrand, ajunsa sotie intre timp, ii implineste fanteziile, il menajeaza ca pe un copil, il iubeste ca pe un barbat, ii tine isonul cu straduinta tarancii care freaca cucuruzul sa-i sara boabele. Pana cand oboseste. Saraca se uzeaza, nu mai da randament. Nu mai e bine nicicum. Odata cu nasterea copilului s-au schimbat si prioritatile... Iubirea asta care a ramas parca nu mai are nici un haz, nici o chichita, nici un carmaz. Si totusi ea il iubeste...

Nesatisfacut de realitatea conjugala, el se considera indreptatit sa-si asigure un echilibru (fizologic, pentru inceput), externalizand relatia. Ce daca il iubeste? Daca nu e disponibila ca altadata, degeaba. Ea afla, incearca sa-l inteleaga, se pune in locul lui, ii acorda circumstante. El are remuscari, dar nu-l tine mult. Ca sa compenseze remuscarile si timpul investit in casnicie, isi mai trage una. Adica, alta. Adica, inca o amanta. Asa, pentru diversitate. Numai ca, in scurt timp, diversitatea asta incepe sa i se pare fada, lipsita de esenta. In plus, se simte tracasat, toate trag de el, da-mi aia, fa-mi aia... Obositor... Noptile incep sa devina prea scurte. Uneori, prea lungi. Ganduri de tot felul incep sa-l ninga, diminetile gasindu-l neodihnit, incercanat, deprimat... Intr-un fel sau altul ajunge sa afle ca este infantil, narcisic, incapabil sa-si asume o relatie pana la capat, urmarit fiind de amintirile unei copilarii tulburi, o vreme in care ...

Isi revine. Realizeaza ca prea multa carne strica si ca ce-i gateste nevasta este un menu rezonabil. O rupe cu amantlacul si redevine tipul de la inceput: un barbat care are casa, are job, are o sotie si un copil, poseda masina si card.

La prima vedere, un barbat care nu are nici o problema... Si totusi...

 Paraschiva1

 “Io te-am iubit, Paraschivo: te-am dus la chermeza si meci, ti-am luat floricele, ti-am luat si seminte… Si-acum? Esti nasoala si pleci…”

Peste decenii, Ferentariul si Rahova (cartiere din Bucuresti, pentru cine nu stie) au reinviat aproape cultural prin reluarea/fredonarea unor canticele de dragoste si-amor care, odinioara, se-auzeau haulite printre blocurile confort 4, la concurenta cu “Balalau, baiat frumos” si celebrul “Magdalena”.
Usor usor, fredonatele au cucerit sector dupa sector, judet dupa judet, intr-un fel de cincinal in patru ani si jumatate al tambalagiului tradat in relatie.

Pe vremea aceea, nu prea se gasea aproape nimic, decat la coltul strazilor cate-o anteprenoare comercializand seminte de floarea soarelui, susan, ciunga si mere la bat. Le recunosteai dupa balta de seminte pe care o faceau in jur si dupa plescaiala ciungii-n gura.

Pe atunci, desi psihologia fusese taiata de la portie, relatiile interumane erau la fel ca si azi, cu nabadai si pline de hopuri, deseori fara speranta si consigliere. Erai tradat in amor? Ala erai. Te descurcai cum puteai. Ce interventie, ce ventilare, care reprocesare!? Desi psihologia exista, ea lipsea cu desavarsire. Cei mai norocosi sau cei mai pilosi se pricopseau cu un bilet de internare la sanatoriul din Predeal. In rest, cine se adpta… suporta.


Majoritatea a ales adaptarea, desi mai erau cate unii care rupeau randurile apeland la vitriol, respectiv verde de Paris.


Adaptarea era o conformare aproape generala, asteptarile in relatie fiind mult simplificate de catre cei din capul satului. In principiu, daca aveai buletin de Bucuresti aveai o sansa in plus. Dar chiar si-asa, suferinta in dragoste nu-i scutea nici macar pe capitalisti. De taiat, nu puteai s-o tai, pentru ca nu era regulamentar sa-ti distrugi relatia, ba chiar se facea misto la nivel national pe tema asta, Tanta si Costel devenind personaje emblematice pentru acest brav popor. Mai bine ipocriti, decat despartiti! Cum sa renunti la relatie? Doar de asta aveai casa si serviciu asigurate.


Asa ca, cei mai multi sufereau in tacere. Din cand in cand, afara, printre blocuri, acompaniata de zanganeli de chitare, se-auzea :” Io te-am iubit, Paraschivo si-acum esti nasoala si pleci…” Era doar un cantec, aproape o aspiratie. Cei din balcoane ar fi vrut sa cante si ei, sa-si exprime sentimentele, sa se elibereze… Macar asa… Dar n-o faceau. Le era frica. In realitate, Paraschiva nu pleca nicaieri, chit ca era nasoala. Nu pleca nimeni. Nu era voie.
Cu decenii in urma, printre blocuri, se practica o anume terapie.
Psih. Alex Oros

azi“Azi iarna vrajbei noastre s-a schimbat, Prin soarele lui York , in toi de vară; iar norii toti, ce casa ne-o striveau, sint ingropati in sinu-adinc al mării. Purtăm pe frunti cununi de biruintă.”

Cum le zice Shakespeare, mai rar!

De cele mai multe ori, partenerii sunt nevoiti sa faca fata intemperiilor relationale, viscolelor din cuplu, vifornitei abatute peste ei, cei doi care, aparent nevolnici, nici macar nu au o suba care sa-i protejeze cat de cat...

Joomla SEF URLs by Artio