Psihoterapie individuala, de familie si pentru copii 

Cabinetul Individual de Psihologie din Bucuresti 

Profita de oferta lunii APRILIE!

Achita un pachet de 5 sedinte si beneficiezi de o sedinta gratuita!

Programari la cabinet - tel.0724.870.300   Locatii: Calea Victoriei - Piata Unirii

  

Psihoterapie Copii

mare Parintii toxiciÎn acest ghid absolut remarcabil de dezvoltare personală, dr. Susan Forward descrie o serie de studii de caz din practica ei privată, citându-şi adeseori clienţii – copii deveniţi adulţi ai unor părinţi toxici – pentru a te ajuta să te eliberezi de tiparele frustrante ale relaţiei tale cu părinţii, descoperind o lume nouă a încrederii în sine, puterii interioare şi independenţei emoţionale.

Cine sunt părinţii toxici?

Părinţii inadecvaţi: care se focalizează în permanenţă asupra propriilor lor probleme, transformându-şi copiii în nişte „mini-adulţi” care au grijă de ei.

Controlorii: care se folosesc de vinovăţie, manipulare şi chiar sprijin excesiv pentru a le dirija viaţa copiilor lor.

Alcoolicii: care sunt prinşi în capcana negării şi a stărilor lor emoţionale haotice, dependenţa lor nemailăsându-le suficient timp şi suficientă energie pentru nevoile copiilor lor.

Abuzatorii verbali: indiferent dacă sunt direct abuzivi sau doar sarcastici într-o manieră subtilă, aceştia îşi demoralizează copiii prin remarcile lor caustice, privându-i de încrederea lor în sine.

Abuzatorii fizici: incapabili să îşi controleze furia subconştientă profundă, aceştia dau adeseori vina pe copiii lor pentru propriul lor comportament imposibil de stăpânit.

Abuzatorii sexuali: indiferent dacă îşi abuzează direct copiii în plan sexual sau doar îi seduc subtil, aceştia sunt cei mai toxici dintre părinţi, care distrug însăşi esenţa copilăriei: inocenţa.

Eşti copilul unor părinţi toxici?

Când erai copil…

· Ţi-au spus părinţii tăi adeseori că eşti rău sau că nu eşti bun de nimic?

· Au folosit ei durerea fizică pentru a te disciplina?

· A trebuit să ai grijă de ei din cauza problemelor lor?

· Ţi-a fost adeseori teamă de părinţii tăi?

· Ţi-au făcut aceştia vreodată ceva ce a trebuit să nu spui la nimeni?

Acum că ai ajuns adult…

· Continuă să te trateze părinţii tăi ca şi cum ai fi un copil?

· Experimentezi reacţii emoţionale sau fizice intense după ce îţi peteci timpul cu ei?

· Te controlează ei prin ameninţări sau vinovăţie? Te manipulează ei cu ajutorul banilor?

· Simţi că orice ai face, nu este niciodată de ajuns pentru părinţii tăi?

NU TU EŞTI VINOVAT PENTRU CEEA CE ŢI S-A ÎNTÂMPLAT CÂND ERAI COPIL. CEEA CE CONTEAZĂ ÎNSĂ ESTE CĂ POŢI FACE CEVA ACUM ÎN ACEASTĂ PRIVINŢĂ.

 Citeste si Ce se intampla cand parintii ofera prea multe cadouri

cadouri1

Cu totii invatam sa fim parinti; noi, cei care avem copii. Cu totii trecem prin incercarile noului rol pe care ni l-am asumat cu dorinta fireasca de a-i oferi copilului tot ce e mai bun pe lume. De multe ori reusim sa gasim rapid solutii, de multe ori intampinam greutati. C-asa-i in viata. Desigur, copilului i se pare ceva normal ca tu sa gasesti solutii, doar esti adult, poti orice. Ce te faci insa cand copilul iti cere si tu nu ai ce/cum sa-i oferi? Pe unde scoti camasa cand te surprinzi sarac in fata unui copil care crede ca esti bogat? Cand cererea depaseste bugetul? Brusc, sesizezi cum copilul se schimba, dorinta nu ii este indeplinita, devine suparat, tafnos, nervos, incepe sa iti reprosesze ca toti au, numai el nu, ca se face de ras la scoala/liceu, ca saracia aia de jacheta de la Zara e compromisa la captuseala, iar telefonul e depasit, e de anul trecut... Pur si simplu ramai blocat incercand sa te dezmeticesti. Iar reprosurile pot continua. "Ai si nu vrei sa-mi cumperi! Faci asta special, sa ma fac de ras la scoala, sa arat ca ultimul om. Tu ti-ai trait viata, ce-ti mai pasa ca astia rad de mine, din trist nu ma scot. Sunt nefericit! Halal parinti! Va urasc!" Vi se pare cunoscut tabloul?

Uneori, se poate intampla si asa. Uneori, abundenta are efecte cotrarii, iar parintii nu mai stiu ce sa faca. Tabloul de mai nu este un apanaj al romanilor, el reprezinta o caracteristica generala intalnita in mai toate tarile.

Psihiatrul Edward M. remarca faptul ca parintii buni fac de obicei prea multe pentru copiii lor. Aceasta este marea lor greseala. Si consecinta acestei erori este ca ei nu spun "Nu" suficient de mult. In urma unei excursii intreprinse impreuna cu copiii lui, Edward a realizat ca:"Daca ar fi sa adaptez proverbul daca ii dai unui om un peste, il hranesti pentru o zi, insa daca il inveti cum sa pescuiasca, il hranesti pentru toata viata, noi, parintii, trebuie sa ne ferim sa oferim prea multi pesti, fara a oferi suficiente abilitati legate de pescuit. Trebuie sa fim atenti si sa nu ne simtim indatorati sa cheltuim o multime de bani pentru a oferi experientele memorabile pe care le consideram necesare, cele pe care noi nu le-am avut sau pe care toti vecinii nostri par sa si le permita. Toti acesti pesti - toate aceste placeri cumparate - nu se pot compara cu a-l ajuta pe copil sa invete cum sa isi creeze pe cont propriu surse de bucurie, in moduri constructive.

Parintii fac adesea greseala de a considera ca daca le furnizeaza copiilor intreaga gama de placeri ale copilariei inseamna ca le-au oferit tot ceea ce au nevoie.
Atunci cand cresc, continua Edward, ma amagesc crezand ca admiterea la facultatea potrivita sau scorurile ridicate la testele de cunstinte reprezinta ceea ce au nevoie copiii pentru a fi fericiti. Ne dorim atat de mult sa avem copii care se bucura de toate avantajele posibile, pe care le putem oferi noi sau pe care le pot obtine ei, cum ar fi sa intre la cea mai buna facultate. Dar daca ne oprim si reflectam la asta, ne dam seama ca este important sa existe cea mai buna potrivire intre facultate si student. Este mult mai important ca ei sa ajunga la o facultate unde se vor dezvolta, decat sa ajunga la o facultate de prestigiu."

Paradoxal, faptul de a oferi prea mult ii poate face nefericiti pe unii copii. John Croyle, director al unui centru de copii, descrie experienta sa de a tine prelegeri in fata unor adolescenti bogati, care se uitau la el fara sa schiteze vreo emotie, cu o privire lipsita de viata. " Ei le-au vazut pe toate si nici macar nu au terminat liceul. Le spun cele mai bune glume pe care le stiu, le spun povestile care ii fac sa planga pe adulti si ei se uita pur si simplu la mine cu acei ochi goi, de rechin." Sunt plictisiti, le-au vazut pe toate, mult prea rafinati pentru a fi satisfacuti vreodata cu ceva.

Observatiile lui John sunt intarite si de Mihaly C. care a ajuns la urmatoarea concluzie: " Abilitatea de a te implica pe deplin in actiunile vietii este premisa pentru o viata fericita. Daca exista o abundenta a conditiilor materiale, cu atat mai bine, dar lipsa bogatiei nu trebuie sa impiedice o persoana sa experimenteze starea de flux in orice circumstanta pe care o are la indemana. De fapt, studiile noastre sugereaza ca acestor copii care provin din familii bogate le este cel mai greu sa intre in starea de flux - in comparatie cu adolescentii mai putin instariti, ei au tendinta de a fi mai plictisiti, mai putin implicati, au un grad mai redus de entuziasm si de emotie."

In fapt, John subliniza inceputul unei maturitati caracterizate prin cinism, blazare si absenta bucuriei. O cale pentru a preintampina acest fapt este sa nu oferim prea mult, prea devreme. O cale de a proteja inocenta copilariei si de a pastra capacitatea copiilor de a simti mirarea si entuziasmul este sa ne asiguram ca ei isi dau silinta pentru a obtine acea placere, isi folosesc imaginatia, isi pun bani deoparte sau pur si simplu asteapta. Cand oferi prea multe, le refuzi copiilor atat prilejul de a face fata adversitatii, cat si prilejul de a-si crea si de a-si sustine propria bucurie.

copiiFiecare parinte isi doreste ca, inca din primii ani de scoala, copilul lui sa asimileze cat mai temeinic notiunile si deprinderile care ii vor asigura un bun start in viata. Insa cand vine vorba despre „temele pentru acasa", tentatiile desenelor animate si jocurilor video, cantitatea uneori prea mare de exercitii si programul haotic al copilului transforma temele in corvoada, nervi si plansete. Bazandu-se pe zeci de ani de predare si consiliere psihoeducationala, autoarea ofera parintilor cele mai adecvate solutii pentru a-i ajuta pe copii sa devina mai ordonati, mai implicati si mai autonomi in rezolvarea temelor scolare. Pornind de la o serie de tehnici psihologice („lauda descriptiva", „ascultarea reflexiva", „recompense si masuri"), autoarea demonstreaza, cu nenumarate exemple, cum stabilirea unui program constant si previzibil pentru teme (inclusiv in perioadele de vacanta) poate imbunatati nu doar deprinderile de citit, scriere si memorare, dar si motivatia si increderea in sine a copilului. Cartea se adreseaza parintilor cu copii intre 4 si 14 ani, precum si invatatorilor si profesorilor de gimnaziu.


Noël Janis-Norton, invatatoare si psihopedagog cu peste 40 de ani experienta didactica in SUA si Anglia, este creatoarea metodei „Parentajul mai calm, mai usor si mai fericit". (mai mult)

psihologiaFrati… surori… Cuvinte ce ne poarta cu gandul la harjoana copilariei, la conflicte mai mult sau mai putin deschise, la frontul comun realizat cateodata impotriva parintilor. Dar daca a fi fratele sau sora cuiva, a avea un frate sau o sora, implica o relatie emotionala cu influente reciproce, cu suisuri si coborasuri, o relatie care, constatam la finalul vietii, a fost cea mai durabila dintre toate?

Prima carte de acest fel din psihologia americana si o noutate pe piata romaneasca, Psihologia relatiilor fraterne deschide drumuri intr-un teritoriu emotional intens pasional, insa adesea ascuns de privirile celor din afara fratriei, motiv pentru care a fost atat de putin studiat.

Prin aceasta lucrare, bazata pe cercetare si pe dovezi clinice adunate in peste douazeci de ani de experienta, presarata cu studii de caz si creand noi perspective asupra teoriilor atasamentului, dezvoltarii sinelui si aparitiei identitatii sexuale, cei doi autori aduc in lumina importanta relatiilor fraterne in cadrul terapiei individuale si familiale, permitand totodată cititorului interesat sa se redescopere si sa-l redescopere pe celalalt in legatura fraterna.

Stephen P. Bank este directorul Centrului de consultare si cercetare in comunicarea dintre pacient si medic din Middletown, Connecticut. (mai mult)

Michael D. Kahn, profesor de psihologie clinica, face parte din Asociatia Emeriti a Universitătii Hartford, din Societatea de psihoterapie psihanalitica din Connecticut si profeseaza la cabinetul sau din Hartford, Connecticut.

copilDe ce se agita copilul acesta incontinuu? Cum poate sa vorbeasca asa de urat? Cum sa fac sa-l dezbar de obiceiurile astea necuviincioase? Iata numai cateva din intrebarile pe care si le pot pune parintii si educatorii copiilor ce sufera de ticuri sau de sindromul Tourette, inainte de a afla ca "obiceiurile" lor poarta un nume.

Clipitul, grimasele, lovitul cu picioarele, muscatul buzelor, balbaiala, rostirea unor cuvinte neacceptate social si multe altele sunt provocarile cu care se confrunta zilnic acesti copii si parintii lor. Pentru a incarca tabloul, acestora li se pot adauga ruminatii, neatentie, hiperactivitate sau scaderea stimei de sine.

Ghidul pe care vi-l propunem descrie simptomele caracteristice si posibilele lor cauze, oferind apoi solutii practice, usor de pus in aplicare, pentru ca viata copiilor afectati si a familiilor lor sa poata urma un fagas cat mai lin. El se adreseaza, de asemenea, si specialistilor, carora le furnizeaza repere clare si tehnici de lucru eficiente in tratarea acestor copii.

Dr. Uttom Chowdhury este medic psihiatru specializat in tratarea copiilor si adolescentilor cu tulburari comportamentale, profesor la Universitatea din Bedfordshire si consilier medical in Asociatia Regatului Unit pentru sindromul Tourette (mai  multe informatii)

Joomla SEF URLs by Artio