Psihoterapie individuala, de familie si pentru copii 

 

Ma puteti gasi in Bucuresti, in cadrul CLINICII QI, EURODIAGNOSTIC sau la cabinet, cu programare la telefon 0724.870.300   

vindecare"Dacă ne tăiem, noi avem tendinţa de a ne vindeca, atât timp cât nu există niciun obstacol în calea acestui proces. Chiar dacă există un obstacol, dacă îl eliminăm, corpul îşi reîncepe procesul de vindecare. De aceea acceptăm noi să fim tăiaţi de medici în timpul operaţilor chirurgicale – pentru că ne aşteptăm ca inciziile făcute să se vindece.

Creierul este o parte a corpului nostru. Pe lângă milioanele de reţele ale memoriei pe care tocmai le-am descris, creierul nostru are integrat în el un mecanism de vindecare, sub forma unui sistem de procesare a informaţiilor. Acesta este special conceput pentru a ajusta orice tip de agitaţie emoţională pe un nivel care să corespundă unei stări de sănătate mintală, nivel pe care eu îl numesc al deznodământului adaptiv. Este vorba de o finalitate care include toate informaţiile utile de care avem nevoie pentru a supravieţui mai uşor. Sistemul de procesare a informaţiilor este necesar pentru a face conexiuni cu tot ceea ce ne este util, eliminând restul informaţiilor.

Iată cum funcţionează acest mecanism: imaginează-ţi că te-ai certat cu un coleg de muncă. Te simţi supărat, furios sau speriat, cu toate reacţiile fizice ce însoţesc aceste stări emoţionale. Poţi de asemenea să ai gânduri negative referitoare la respectiva persoană sau la tine. Te poţi gândi la răzbunare, dar speri să opui rezistenţă acestei tentaţii, căci ar putea avea tot felul de consecinţe negative, inclusiv concedierea ta. De aceea, preferi să pleci. Te gândeşti la ceea ce s-a întâmplat. Discuţi cu alţii spre evenimentul respectiv. Te duci la culcare şi poate ai un vis asociat cu el. A doua zi nu te mai simţi la fel de rău. În esenţă, ai „digerat” experienţa, iar acum ştii ce ai de făcut. Noua ta stare se datorează sistemului cerebral de procesare a informaţiilor, care a preluat o experienţă supărătoare şi a transformat-o într-un proces de învăţare. Cea mai mare parte a acestui proces se derulează în timpul fazei mişcărilor oculare rapide (REM) a somnului. Oamenii de ştiinţă cred că în timpul acestei etape a somnului creierul procesează dorinţele, informaţiile legate de supravieţuire şi procesul de învăţare a lucrurilor petrecute în ziua respectivă. În esenţă, el procesează tot ceea ce consideră important pentru noi. Aşa este conceput el.

După acest proces de procesare, amintirea conflictului se asociază cu alte informaţii mai utile deja stocate în creier. Acestea pot include experienţe din trecutul tău asociate cu acest coleg sau cu alţii. De aceea, îţi spui în sinea ta: „Ei, ăsta-i John. Nu e prima dată când am de-a face cu el, şi m-am descurcat de fiecare dată.” Pe măsură ce celelalte amintiri se asociază cu incidentul curent, experienţa ta personală se schimbă. Tu înveţi ce este util din această ceartă, iar creierul tău elimină celelalte informaţii. Dat fiind că sentimentele negative şi dialogul interior asociat cu cearta nu îţi mai sunt utile, creierul tău renunţă la ele. Ceea ce a trebuit să înveţi rămâne însă, iar acum creierul tău stochează amintirea evenimentului într-o formă menită să te ajute în viitor să te descurci mai bine într-o situaţie similară.

În consecinţă, tu ştii mai bine decât până acum ce ai de făcut. Spre exemplu, poţi vorbi cu colegul tău fără starea emoţională intensă pe care ai avut-o cu o zi înainte. Sistemul cerebral de procesare a informaţiilor te ajută astfel să transformi o experienţă neplăcută şi să înveţi ceva din ea. Această funcţie a creierului este naturală.

Din păcate, unele experienţe neplăcute, fie ele traume majore sau alte tipuri de evenimente, pot copleşi acest sistem. Atunci când se întâmplă acest lucru, intensa tulburare emoţională şi fizică generată de situaţia respectivă împiedică sistemul de procesare a informaţiilor să genereze conexiunile interne necesare pentru a ajunge la o rezoluţie finală (pentru a considera incidentul încheiat). Din acest motiv, amintirea situaţiei devine stocată în creier exact aşa cum ai experimentat-o. Tot ceea ce ai văzut şi ai simţit, imaginile, emoţiile trăite, senzaţiile fizice experimentate şi gândurile emise devin codificate în memoria ta în forma lor originală, neprocesată. De aceea, ori de câte ori îl vei revedea pe colegul cu care te-ai certat, tu nu vei fi capabil să ai o discuţie calmă cu acesta, ci vei retrăi aceeaşi mânie sau teamă pe care ai simţit-o iniţial. Chiar dacă vei încerca să îţi controlezi sentimentele dintr-un instinct de autoprezervare, ori de câte ori te vei trezi în faţa persoanei, tu vei retrăi aceeaşi stare de neplăcere iniţială.

Multe din aceste reacţii care refuză să dispară în momentul prezent sunt asociate cu alte amintiri neprocesate din trecut. Astfel de conexiuni inconştiente se produc automat. Spre exemplu, antipatia pe care o simţi faţă de o persoană pe care de-abia ai cunoscut-o ar putea avea drept cauză amintirea unei alte persoane pe care aceasta ţi-o evocă şi care te-a rănit cândva. Sau să luăm exemplul unei femei violate. Peste ani, ea se găseşte în pat cu un bărbat despre care ştie că o iubeşte sincer, dar dacă acesta o atinge într-un anumit fel, corpul şi emoţiile ei reacţionează automat, iar ea se simte din nou victima terorii şi neputinţei pe care le-a experimentat în timpul violului. Dacă sistemul de procesare a informaţiilor nu a funcţionat corect după viol, orice atingere care o evocă pe cea a violatorului va fi asociată de reţeaua memoriei cu experienţa trăită atunci, „declanşând” emoţii şi senzaţii fizice care corespund amintirii neprocesate stocate.

Sistemul perturbat de procesare a informaţiilor a stocat amintirea izolând-o, adică neintegrând-o cu alte reţele mai generale ale memoriei. De aceea, ea nu se poate schimba, căci nu se poate conecta cu alte informaţii mai utile. Aşa se explică de ce timpul nu vindecă chiar toate rănile, aşa cum se spune, şi de ce continui să te simţi furios, plin de resentimente, trist, îndurerat sau mai ştiu eu cum din cauza unor evenimente care s-au petrecut cu foarte mult timp în urmă. Acestea au rămas îngheţate în timp, iar amintirile neprocesate asociate cu ele au devenit fundamentul unor probleme emoţionale sau chiar fizice. Chiar dacă nu ai trăit nicio traumă majoră în viaţa ta, studiile arată că alte experienţe de viaţă pot declanşa aceleaşi tipuri de probleme. Şi cum conexiunile memoriei se produc automat (sub nivelul conştient), este foarte posibil ca tu să nu ai nicio idee legată de adevăratele cauze ale comportamentului tău."

Dr. Francine Shapiro

Citeste si  Cum ne afecteaza evenimentele negative din viata noastra

Joomla SEF URLs by Artio