Psihoterapie individuala, de familie si pentru copii 

Cabinetul Individual de Psihologie din Bucuresti 

Profita de oferta lunii APRILIE!

Achita un pachet de 5 sedinte si beneficiezi de o sedinta gratuita!

Programari la cabinet - tel.0724.870.300   Locatii: Calea Victoriei - Piata Unirii

  

Psihologie holistica

vindecarea

Dat fiind că am un blog popular cu foarte mulţi cititori din întreaga lume, mulţi dintre ei din domeniul medical, aud foarte des astfel de poveşti. Când am început să împărtăşesc aceste relatări aparent autentice cu ceilalţi cititori ai mei, am fost literalmente inundată cu poveşti incredibile din partea acestora, care aproape că mi-au blocat căsuţa de email. De pildă, o femeie care suferea de boala lui Lou Gehrig mi-a povestit că s-a dus la vindecătorul Ioan al lui Dumnezeu, iar când s-a întors medicul ei neurolog a decretat-o vindecată. Un bărbat paralizat a făcut un pelerinaj la izvorul vindecător din Lourdes şi s-a întors acasă pe picioare. O femeie cu cancer ovarian în faza a 4-a a „ştiut” pur şi simplu că nu va muri, iar la ora actuală, zece ani mai târziu, continuă să trăiască, înconjurată de iubirea şi sprijinul celor dragi. Unui bărbat cu arterele coronare blocate diagnosticat după un atac de cord i s-a spus că va muri în mai puţin de un an dacă nu va face o operaţie pe cord deschis. El a refuzat operaţia, a mai trăit 20 de ani şi a murit la vârsta de 92 de ani, dar nu de inimă!

Auzind astfel de istorii, nu am putut să nu mă gândesc că era imposibil ca toţi aceşti oameni să fie nişte mincinoşi notorii. Pe de altă parte, dacă nu minţeau, singura explicaţie era că ceea ce învaţă studenţii în facultăţile de medicină convenţională nu acoperă nici pe departe întreaga realitate.
Întreaga poveste m-a pus pe gânduri. Orice medic ştie că există remisiuni spontane şi inexplicabile care apar uneori. De obicei, medicii ridică din umeri în astfel de cazuri şi îşi văd de viaţă, trăind cel mult o insatisfacţie pentru că nu îşi pot explica logic ce s-a întâmplat.

În ceea ce mă priveşte, m-am întrebat întotdeauna dacă nu cumva la baza fenomenului remisiunii stă un fel de control personal. Nu cumva putem învăţa ceva din ceea ce a făcut persoana căreia i s-a întâmplat „imposibilul”? Există oare similitudini între pacienţii care au acest noroc? Există modalităţi de a optimiza şansele unei remisiuni spontane, mai ales în cazurile în care nu există tratamente eficiente în instrumentarul medicinii standardizate? Ce pot face medicii pentru a facilita acest proces (dacă pot face ceva)?

Mi-a fost imposibil să nu mă întreb dacă nu aş da dovadă de iresponsabilitate şi dacă nu aş încălca Legământul sacru al lui Hipocrat în condiţiile în care nu aş examina deloc măcar posibilitatea ca pacienţii să aibă un anumit control asupra procesului lor de vindecare. Dacă îmi doream să fiu un medic bun, trebuia să fiu deschisă şi să îmi pun mintea în serviciul pacienţilor mei.

Pe de altă parte, simplele poveşti spuse în şoaptă de medici sau care circulă pe Internet nu mi s-au părut suficiente pentru a mă convinge. Având o educaţie ştiinţifică şi o natură sceptică, aveam nevoie de dovezi solide. Am început să caut astfel de dovezi, dar acestea nu s-au grăbit să apară.
Am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a investiga zvonurile pe care le auzeam. Am început să le cer oamenilor care îmi spuneau astfel de poveşti să îmi aducă dovezi. Îmi puteau arăta mostre de ţesut pe care să le analizez la microscop? Puteam vorbi cu asistentul care opera aparatul de radiaţii? Puteam să îi consult fişa medicală?

De cele mai multe ori am fost dezamăgită. Când le ceream fişa medicală sau alte dovezi concrete, majoritatea oamenilor îşi cereau scuze şi îmi spuneau: „S-a petrecut cu atât de mult timp în urmă”, „A existat un studiu, dar nu mai am referinţele la el”, „Medicul meu s-a pensionat, aşa că nu te pot pune în contact cu el”, „Mi-au aruncat fişele medicale”.

Nu mai aveam acces nici chiar la cazurile de autovindecare la care am asistat personal la începutul carierei mele. Din păcate, nu păstrasem notiţe, nu mai îmi aduceam aminte numele pacienţilor şi nu ştiam cum să îi contactez. Mă izbeam pretutindeni numai de porţi închise.
Şi totuşi, cu cât puneam mai multe întrebări online, cu atât mai multe poveşti auzeam. Când am început să discut deschis cu prietenii mei medici, fiecare dintre ei mi-a relatat istorii incredibile legate de remisiuni spontane inexplicabile şi de pacienţi care s-au vindecat de boli „incurabile”, lăsându-i pe cei care i-au decretat în faze „terminale” să pară nişte neisprăviţi. Drama era că nimeni nu-mi putea aduce dovezi.

Eram deja extrem de intrigată, la limita obsesiei. Curiozitatea m-a determinat să fac cercetări mai amănunţite. După sute de email-uri şi zeci de interviuri, am ajuns să cred că acestor pacienţi ale căror poveşti au inundat cărţile cu iz metafizic şi Internetul li s-a întâmplat ceva real. Deşi este tentant să refuzi să crezi poveştile aparent ridicole ale pacienţilor care pretind că s-au vindecat singuri, dacă eşti un medic adevărat, căruia îi pasă sincer de pacienţi săi, nu poţi să ignori pur şi simplu ceea ce auzi. Cu cât asculţi mai mult, cu atât mai abitir începi să te întrebi de ce este capabil cu adevărat corpul.
Dacă îi desparţi de colegii lor critici şi rigizi, majoritatea medicilor vor recunoaşte deschis că procesul de vindecare se petrece la frontiera dintre planul fiziologic şi cel mistic, numitorul comun fiind de fiecare dată o minte lucidă şi puternică. Din păcate, puţini dintre ei îndrăznesc să spună cu voce tare ceea ce cred, de teama de a nu fi etichetaţi drept impostori.

Conexiunea dintre minte şi corp este susţinută de decenii de către pionierii medicinii. Cu toate acestea, ea nu a reuşit să devină o paradigmă acceptată de comunitatea medicală oficială. Când eram studentă la facultatea de medicină, mi-am luat diploma la destul timp după ce medici renumiţi de talia lui Bernie Siegel, Christiane Northrup, Larry Dossey, Rachel Naomi Remen sau Deepak Chopra au atras atenţia asupra conexiunii minte-corp, şi ai putea crede că învăţăturile lor au fost incluse în programa mea universitară. Adevărul este însă că nu am aflat şi nu m-am familiarizat cu adevărat cu munca lor decât la mult timp după ce am terminat facultatea de medicină. De fapt, nici măcar nu le-am citit cărţile decât după ce mi-am încheiat propriile cercetări.

Când am ajuns în sfârşit să le citesc, m-am enervat. Cum se făcea că nu ştiusem până atunci de aceşti medici inovatori, deschişi la minte şi la inimă? De ce nu erau recomandate cărţile lor ca lecturi obligatorii în facultăţile de medicină?

Cu cât aflam mai multe, cu atât mai pasionată deveneam, până când am ajuns să consider că am o misiune, fapt care m-a condus la ani de cercetare şi de publicare a rezultatelor obţinute. Am început astfel să citesc toate cărţile pe tema conexiunii minte-corp pe care am putut pune mâna. Am creat un blog şi am început să postez pe Tweeter şi pe Facebook informaţiile pe care le aflam, lucru care m-a condus la aflarea unui număr din ce în ce mai mare de poveşti care nu pot fi descrise altfel decât ca miracole medicale. Eram siderată. Dovezile pe care mi le doream au început să se acumuleze într-un ritm ameţitor. Din păcate, marea majoritate nu puteau fi considerate „ştiinţifice”, şi acesta era lucrul pe care mi-l doream cel mai mult, pentru ca să fiu absolut convinsă că aceste istorii nu erau minciuni sau prostii.

De aceea, am continuat să fac cercetări, dorindu-mi să îmi păstrez mintea deschisă, căci tocmai aflasem cât de mult influenţează mintea corpul fizic. O anumită parte din mine credea în conexiunea dintre minte şi corp, căci aceasta părea rezonabilă din punct de vedere intuitiv, dar o altă parte refuza cu înverşunare să creadă. Ca să pot ajunge să cred pe deplin ar fi trebuit să renunţ la foarte multe convingeri care mi-au fost inoculate atât de tatăl meu, un medic tradiţionalist, cât şi de profesorii mei de la facultatea de medicină.

Una din primele cărţi pe care le-am citit, Vindecarea din interior, scrisă de profesoara de la Harvard Anne Harrington, a fost o carte de istorie a medicinii minte-corp, care m-a făcut să mă simt ameţită din punct de vedere fizic şi care m-a răscolit până în străfunduri. Autoarea se referă la fenomenele minte-corp ca la nişte „corpuri care se comportă necorespunzător”, ceea ce înseamnă că uneori organismele nu reacţionează aşa cum „ar trebui” şi că singura manieră în care putem explica aceste mistere este prin intermediul puterii minţii .

Ca exemple de organisme care se comportă inadecvat, Harrington relatează poveştile copiilor care trăiesc în orfelinate şi care cresc cu un handicap comportamental şi mental deoarece nu beneficiază de iubire, chiar dacă nevoile fizice le sunt în întregime satisfăcute. Ea citează de asemenea 200 de cazuri de orbire care s-au produs într-un grup de femei cambodgiene silite de Khmerii Roşii să asiste la tortura şi la măcelărirea rudelor lor. Deşi medicii nu au reuşit să descopere nicio leziune oculară, femeile au pretins că „au plâns până când nu au mai văzut nimic ”.

În mod evident, se întâmpla ceva. Din ce în ce mai agitată, mi-am continuat cercetările, devenind din ce în ce mai fascinată de aceste lucruri şi dorindu-mi să înţeleg mecanismele care stăteau la baza lor. Ce dovezi există că mintea are puterea de a transforma corpul? Ce forţe fiziologice pot explica astfel de întâmplări? Ce putem face pentru a struni aceste puteri vindecătoare ale minţii?
Dacă aş fi putut răspunde la toate aceste întrebări, mi-aş fi putut lămuri nu doar istoriile aparent incredibile pe care mi le spuneau oamenii, dar şi menirea mea în viaţă şi rolul meu ca vindecătoare.
În perioada în care studiam conexiunea dintre minte şi corp, nu-mi era deloc clar care este locul meu în lumea medicinii. După 20 de ani de medicină, mă simţeam deziluzionată de sistemul nostru de îngrijire medicală, care mă obliga să consult 40 de pacienţi pe zi, într-un ritm mediu de şapte minute şi jumătate acordate fiecăruia, care nu îmi permiteau în niciun caz să stabilesc o legătură personală cu ei. Aproape că mi-am dat demisia când o pacientă veche mi-a spus că a dorit la un moment dat să îmi spună o chestiune delicată, pe care o ascunsese mult timp de mine. Repetase zile în şir ce dorea să îmi spună împreună cu soţul ei, dar când s-a văzut în faţa mea, nu a putut să o facă, întrucât mi-am ţinut tot timpul mâna pe mânerul uşii. A adăugat că aveam părul despletit şi halatul murdar. A bănuit că am stat toată noaptea aducând pe lume nou-născuţi – ceea ce probabil chiar am făcut. Deşi ştia că eram extrem de obosită, s-a rugat încontinuu să îi ating braţul, să mă aşez pe scaunul de lângă ea şi să îi ofer suficientă afecţiune pentru a stabili o legătură sufletească, astfel încât să se simtă în siguranţă şi să îşi ia inima în dinţi pentru a-mi spune problema cu care se confrunta.

Din păcate, ochii mei erau goi. Eram un simplu robot, prea obosit pentru a mai da drumul la mânerul uşii.
Când am citit scrisoarea femeii, am simţit că mă sufoc. Ştiam că nu am devenit medic pentru a practica acest tip de medicină. Am simţit dintotdeauna chemarea către medicină, la fel cum unii o simt pentru preoţie, dar nu pentru a da pe bandă rulantă reţete şi pentru a analiza mecanic analizele medicale, ci pentru a fi o vindecătoare. Ceea ce m-a atras către profesia de medic a fost exact dorinţa de a ţine oamenii de mână, de a ajunge la inima lor, de a-i reconforta şi de a le oferi mângâiere, de a-i ajuta să se vindece ori de câte ori era posibil şi de a alina singurătatea şi disperarea în cazurile în care vindecarea nu era posibilă.

Dacă pierdeam din vedere aceste lucruri, pierdeam practic totul. Fiecare nouă zi în care practicam profesia de medic mă îndepărta din ce în ce mai mult de integritatea mea. Cunoşteam tipul de medicină pe care dorea să îl practice sufletul meu, dar mă simţeam incapabilă să îmi asum conexiunea medic-pacient după care tânjeam şi mă simţeam victimizată de companiile de îngrijire medicală, de industria farmaceutică, de avocaţii specializaţi în malpraxis, de politicieni şi de ceilalţi factori care ameninţau să amplifice şi mai mult ruptura dintre mine şi pacienţii mei.

Am ajuns astfel să mă simt o impostoare, o şarlatană, o imitaţie din plastic a arhetipului medicului care doream să devin în perioada idealistă a studenţiei mele. Dar ce alternative aveam? Eram singura persoană care câştiga o pâine în familia mea, aveam încă de plătit creditul pe care îl făcusem în studenţie pentru a-mi plăti studiile, la fel şi cel făcut de soţul meu, ipoteca la casă, şi trebuia să depun bani într-un fond pentru colegiu pentru fiica mea recent născută. De aceea, nici nu se punea problema să îmi dau demisia.

Au urmat apoi o serie de evenimente în cascadă, care s-au petrecut în numai două săptămâni: câinele meu a murit, fratele meu mai mic, care era foarte tânăr, a făcut insuficienţă hepatică în urma administrării unui antibiotic comun (acesta fiind unul din efectele rar întâlnite ale medicamentului), iar tata, pe care le-am iubit foarte mult, a murit din cauza unei tumori la creier.
Aceasta a fost picătura care a umplut paharul.

Deşi nu aveam un plan B sau o plasă de siguranţă sub mine, am renunţat la medicină şi mi-am propus să nu mă mai întorc niciodată la aceasta. Am vândut casa, mi-am lichidat contul de pensie şi m-am mutat cu întreaga familie la ţară, pentru a duce o viaţă simplă. Am ajuns la concluzia că toată povestea cu menirea mea ca medic a fost o mare greşeală şi mi-am propus să devin artistă şi scriitoare.

Din păcate, am pierdut astfel contactul cu misiunea pentru care m-am născut pe acest pământ. Am petrecut câţiva ani scriind pe cărţi şi articole pe blog, şi făcând artă, dar niciuna din aceste activităţi nu mi s-a părut la fel de importantă ca şi chemarea către medicină pe care o simţisem în timpul şcolii. O parte din sufletul meu încă îşi mai dorea să le fie de folos oamenilor. Pictura şi scrisul mă făceau să mă simt solitară, chiar egoistă, ca şi cum m-aş fi complăcut în activităţile creatoare pe care le iubeam cu preţul menirii mele în această viaţă.

Aproape că nu mai puteam dormi noaptea, iar când totuşi adormeam, visam că îmi ajut pacienţii bolnavi, că stau la căpătâiul patului lor şi că le ascult poveştile fără să îmi ţin mâna pe clanţă şi privirea pe ceas. Mă trezeam apoi în lacrimi, ca şi cum aş fi deplâns pierderea unei părţi din sufletul meu.

În anul 2009 am început să scriu pe blog despre ceea ce îmi lipsea din profesia medicală, despre ceea ce iubeam la această meserie şi despre cauzele care m-au condus cândva la practicarea ei. Am scris despre faptul că privesc medicina ca pe o practică spirituală, la fel cum unii practică yoga sau meditaţia, perfecţionându-se continuu, dar fără să atingă vreodată măiestria absolută. Am vorbit despre relaţia medic-pacient, afirmând că este sacră (dacă este tratată cu respectul cuvenit) şi că tânjesc după ea. Am descris felul în care m-a rănit medicina, făcându-mă să îi rănesc la rândul meu pe alţii, fără să vreau.

Pacienţi şi terapeuţi de toate tipurile au început să îmi scrie email-uri, să îmi spună poveştile lor de viaţă şi să posteze comentarii pe blogul meu. În sufletul meu s-a retrezit astfel speranţa că aş putea fi de folos. Comunitatea oamenilor pe care i-am atras prin comentariile mele a început să mă vindece pe mine.
Aceasta a fost perioada în care am început să aud din ce în ce mai multe poveşti despre pacienţi din întreaga lume care s-au vindecat singuri de boli considerate incurabile şi terminale. În pofida rezistenţei mele iniţiale de a nu mă lăsa atrasă din nou în lumea medicinii, m-am trezit din ce în ce mai fascinată de conversaţiile care aveau loc pe blogul meu.

Nu îmi doream să mă întorc la medicină. De aceea, în primii ani am preferat să scutur din cap şi să privesc în direcţia opusă, chiar dacă Universul continua să îmi trimită semnale care îmi atrăgeau atenţia către chemarea mea de vindecătoare.

Ceea ce caracterizează însă o chemare este faptul că nu tu o alegi pe ea, ci ea te alege pe tine. De aceea, chiar dacă îţi poţi da demisia dintr-o slujbă, nu îţi poţi da demisia şi din chemarea pe care o ai.
Un lung şir de sincronicităţi m-a condus astfel pe o cale pe care nu mi-am planificat-o niciodată, ca şi cum aş fi fost condusă pas cu pas de firimiturile care îmi ieşeau în cale şi care mă conduceau către Sfântul Graal. Cărţile semnificative îmi cădeau singure în mână de pe rafturi. Medicii îmi ieşeau în cale şi îmi transmiteau mesaje. Oamenii din comunitatea mea online îmi trimiteau articole şi linkuri. În timp ce făceam drumeţii prin natură, în minte îmi apăreau viziuni neaşteptate şi nesolicitate. Noaptea aveam anumite vise specifice. Maeştrii mă chemau.

Am început astfel să mă trezesc din anestezia de lungă durată pe care mi-au indus-o anii de formaţie medicală şi de practică, şi spre uimirea mea, am început să văd lumina cu privirea mea încă înceţoşată. Întrebările care mă preocupau se derulau în succesiune logică, şi până să-mi dau seama ce fac, m-am trezit profund implicată în citirea diferitor articole, încercând să discern adevărul legat de ceea ce se întâmplă în corp atunci când mintea este sănătoasă şi de ce ne îmbolnăvim atunci când mintea este dezechilibrată. Cu această ocazie, mi-am dat seama că nu trebuie să cer analize medicale, să prescriu medicamente sau să operez pentru a le fi de folos oamenilor ca medic. Dimpotrivă, puteam ajuta un număr chiar mai mare de oameni descoperind adevărul legat de felul în care aceştia se pot vindeca singuri.

Ceea ce a urmat a fost o aprofundare a evangheliilor medicinii moderne: literatura medicală scrisă de colegii mei, în care am căutat dovezi ştiinţifice care să confirme că oamenii se pot vindeca singuri. Am căutat aceste dovezi în reviste prestigioase precum New England Journal of Medicine sau Journal of American Medical Association. Ceea ce am descoperit mi-a schimbat pentru totdeauna viaţa, şi nu pot decât să sper că ţi-o va schimba inclusiv ţie şi celor care îţi sunt dragi.
Această carte documentează călătoria mea către această descoperire şi îţi împărtăşeşte datele ştiinţifice pe care le-am identificat. Mie una, acestea mi-au schimbat complet perspectiva asupra manierei în care trebuie practicată şi primită medicina. După ce am citit aceste date, mi-am dat seama că nu voi mai accepta niciodată să îmi acopăr din nou ochii cu ochelarii de cal pe care i-am purtat până recent.

Există date ştiinţifice care susţin poveştile autovindecărilor aparent miraculoase pe care le auzim cu toţii în jurul nostru? Nu numai că există, dar chiar abundă. Există dovezi care atestă că omul îşi poate schimba fiziologia corpului prin simpla schimbare a conţinutului minţii sale, la fel cum se poate îmbolnăvi atunci când emite gânduri nesănătoase. Şi nu vorbesc aici numai despre bolile psihice, ci şi despre cele fizice. Cum este posibil acest lucru? De-a lungul acestei cărţi îţi voi explica în detaliu cum generează boli gândurile şi sentimentele nesănătoase şi cum ajută gândurile şi sentimentele sănătoase corpul să se repare singur.

Vindecarea cu ajutorul mintiiDar lucrurile nu se opresc aici. Există dovezi care atestă că medicii pot facilita procesul de recuperare al bolnavului, nu doar prin tratamentele pe care le prescriu, ci şi prin autoritatea pe care le-o conferă acestora. Există dovezi legate de un factor surprinzător care conferă mai multe beneficii stării de sănătate decât renunţarea la fumat. Potrivit acestor dovezi, există un factor pe care puţini oameni îl asociază cu sănătatea fizică, dar care poate prelungi viaţa cu mai bine de şapte ani, un altul care poate reduce dramatic numărul de vizite la doctor, o schimbare pozitivă în atitudinea mentală care poate prelungi viaţa cu zece ani, un obicei de la locul de muncă ce poate amplifica riscul de moarte şi o activitate extrem de plăcută pe care aproape nimeni nu o asociază cu o viaţă sănătoasă care reduce dramatic riscul de atac de cord, de atac cerebral şi de cancer la sân.

Acestea sunt doar câteva din realităţile verificabile din punct de vedere ştiinţific pe care ţi le voi împărtăşi în această carte şi care mie una mi-au schimbat în mod radical felul în care privesc medicina.
Cartea de faţă este împărţită în trei părţi: în Partea Întâi îţi voi demonstra că mintea are puterea de a modifica organismul din punct de vedere fiziologic printr-o combinaţie puternică între credinţa pozitivă şi îngrijirea atentă şi plină de afecţiune furnizată de terapeuţii profesionişti. În Partea a Doua îţi voi demonstra că mintea poate modifica fiziologia corpului prin alegerile pe care le face în viaţă, inclusiv prin relaţiile pe care le cultivă, prin viaţa sexuală, munca prestată, alegerile financiare, creativitatea exprimată, optimismul sau pesimismul afişat, gradul de fericire şi felul în care îţi petreci timpul liber. Cu această ocazie, îţi voi preda un instrument important pe care îl vei putea folosi în orice context şi care ţi-ar putea salva viaţa.

Toate acestea te vor pregăti pentru Partea a Treia, în care îţi voi prezenta un model al bunăstării complet nou pe care l-am creat şi prin care te voi călăuzi către autovindecare de-a lungul a şase paşi. În momentul în care vei termina această carte, îţi vei putea stabili propriul diagnostic, îţi vei putea prescrie propria reţetă medicală şi îţi vei putea crea un plan clar de acţiune menit să te ajute să trăieşti miracolul vindecării în corpul tău.

Reţine: sfaturile din această carte nu se adresează exclusiv oamenilor bolnavi, ci şi celor sănătoşi interesaţi de prevenirea bolii. Nu aştepta până când corpul tău începe să ţipe din cauza unei boli care îi pune în pericol viaţa. Dorinţa mea este să te învăţ să ţii cont de toate şoaptele corpului tău. Acestea sunt pietrele de temelie pe calea către o stare de sănătate optimă, care te vor îndepărta de factorii ce cauzează boala şi te vor conduce la o stare de sănătate mai bună şi de vitalitate prelungită, fapt dovedit ştiinţific.

Este posibil ca ceea ce îţi voi revela în continuare să te surprindă, ba poate chiar să te facă să te simţi ameninţat. Fă-i totuşi o favoare corpului tău şi citeşte această carte fără a o judeca pripit. Deschide-ţi mintea şi fii dispus să îţi schimbi modul de a gândi referitor la corpul şi la sănătatea ta. Este la fel de posibil ca principiile descrise în această carte să îţi pună la grea încercare convingerile, să te scoată din zona ta de confort şi să te facă să te întrebi dacă nu cumva am inventat toate aceste lucruri. Te asigur însă că nu am inventat nimic. De-a lungul întregii cărţi îmi voi susţine toate argumentele şi recomandările cu referinţe ştiinţifice.

Dat fiind că ştiu că multe din lucrurile pe care ţi le voi spune în continuare te vor face să îţi ridice sprâncenele până la cer, doresc să precizez că am scris această carte în primul rând pentru oamenii sceptici, aşa cum am fost şi eu până nu demult. Scopul acestei cărţi este de a construi o pledoarie ca şi cum m-aş afla în faţa unui juriu alcătuit din colegi de-ai mei medici. Totuşi, nu pe doctori încerc în primul rând să îi conving. De bună seamă, sper ca aceştia să asculte argumentele mele, căci dacă o vor face, faţa medicinii moderne aşa cum o cunoaştem la ora actuală se va schimba pentru totdeauna.
În realitate, am scris această carte pentru tine – dacă ai fost vreodată bolnav, dacă ai iubit pe cineva bolnav sau dacă doreşti să previi cu orice chip boala din viaţa ta. Tu eşti cel pe care doresc să îl ajut, căci dorinţa mea cea mai arzătoare este să pun capăt suferinţei şi să te ajut să îţi optimizezi şansa de a duce o viaţă lungă, sănătoasă şi plină de vitalitate. Aceasta este misiunea mea în această viaţă, cea care m-a condus la alegerea acestei profesiuni de medic.

Singurul lucru pe care ţi-l cer pe măsură ce vei continua să citeşti este să rămâi alături de mine. Oferă-mi şansa de a te ajuta să îţi lărgeşti orizontul mental, aşa cum am făcut-o la rândul meu, deşi nu mi-a fost deloc uşor. Lasă-mă să te ajut să îţi vindeci gândurile, astfel încât corpul tău să le poată urma. Acordă-ţi permisiunea de a renunţa odată pentru totdeauna la conceptele greşite despre sănătate şi medicină. Viitorul medicinii depinde de noi. Vino şi ia-mă de mână. Haide să explorăm împreună acest viitor.

Dr. Lissa Rankin

Citeste si Vindecarea cu ajutorul minţii

 codarea
Nu îți va fi greu să identifici tiparele din substratul vieții tale. Și, pe cât de ușor sunt de identificat, pe atât de ușor sunt de recodat. Astfel, pentru a pregăti marile schimbări este bine să ai în vedere următorii factori care contribuie la totalitatea reflexelor tale mai mult sau mai puțin ascunse.
 
1. Emoțiile puternice și evenimentele intense: Cel mai adesea, obiceiurile noastre negative au ca sursă sentimente inconfortabile sau evenimente traumatice din trecut. Desigur, tiparele pozitive pot avea ca sursă evenimente fericite, dar acele vibrații nu ne blochează fluxul de energie. De fapt, ele pot accelera codurile pozitive care ne stimulează forța vitală.

Pe de altă parte, dacă ai fost bătut sau abuzat emoțional ori verbal în copilărie, este posibil ca reacțiile specifice fricii, revoltei și chiar dezgustului față de propria persoană să devină adânc criptate și să facă parte deja din amprenta ta energetică.

Chiar și acum, dacă te afli în preajma unei persoane severe, ostile sau pur și simplu doar autoritare, poți reacționa în aceleași moduri inconfortabile. Astfel de emoții nefericite conduc inevitabil spre concluzii negative și indezirabile, care constituie cea de-a doua componentă a reflexelor tale dobândite.

2. Concluzii, convingeri și intenții nocive: Ce se întâmplă dacă de la o vârstă fragedă ești codat la nivel emoțional cu informații sau cu atitudini negative chiar de către oamenii în care ar trebui să poți avea încredere? Ce se întâmplă cu forța ta vitală și cu codul tău personal? Undeva în adâncul tău se instaurează un sistem puternic de convingeri care duc la concluzii ferme, dar false, și care influențează componenta emoțională a reflexelor dobândite. Devii confuz și rănit din cauza manierei greșite în care ești tratat, așa că îți codezi un sentiment stringent de lipsă de putere și ipoteza că, într-un fel sau altul,
greșești cu siguranță. Ești convins de lipsa ta de putere, crezi că ești nedemn, crezi că nu valorezi suficient de mult. Iar asemenea convingeri devin fundalul experiențelor tale de viață.
Devin parte a codului care te determină să aștepți permanent și mai mult din ceea ce știi că ai trăit deja.
Însă poate că trecutul tău nu a fost câtuși de puțin oribil. Poate că tot ceea ce s-a întâmplat a fost să fii expus unor convingeri atipice din partea părinților tăi cu privire la lume și la puterea pe care o ai tu în sânul ei, de genul „Lumea este un loc nesigur“, „Viața este grea“ sau „Numai câțiva norocoși sunt
învingători în viață“. Toate acestea pot face hărmălaie acum în interiorul codului tău și ți-ar putea dirija destinul fără să știi.

Aceste reflexe dobândite pot avea rădăcini în trecutul tău, când ai fost tratat greșit sau doar dezinformat, iar acest lucru a creat în timp un soi de alergie, care acum te face să răbufnești, să ai reacții negative ori de câte ori ești expus la același tip de energie, la același subiect sau idee. Dar atunci când decodezi
convingeri vechi, poți elimina influența lor asupra ta și poți crea un cod nou și stimulant, o convingere sinceră și care să te onoreze, care să-ți afirme valoarea, puterea și potențialul măreț al lumii din jur.
Din nefericire, dacă ești asemenea majorității oamenilor, concluziile tale distorsionate formează de fapt cele mai multe dintre creațiile conștientului tău și au impact asupra direcției pe care o are vibrația ta energetică. Aceste convingeri pot avea nenumărate straturi și pot fi multidimensionale. Cu alte cuvinte,
conștientul tău conține coduri adânc gravate, dincolo de emoțiile, gândurile și convingerile nefaste, ajungând până la comportamentul tău uzual, ce reprezintă cea de-a treia componentă a reflexelor dobândite.

3. Obiceiuri însușite și alegeri făcute: Când încercăm să depășim durerile trecutului și ne străduim să înfruntăm convingerile din prezent prin care ne sabotăm pe noi înșine, simțim adesea nevoia de eliberare. Ne însușim obiceiuri care la început par să ne ofere confort, dar în cele din urmă se alătură
reflexelor dobândite. Ceea ce pare că ne ajută să facem față dificultăților reprezintă de fapt codarea unei noi dependențe sau a unei tendințe de evadare, care ne afundă și mai mult.
De exemplu, poți alege să consumi alcool pentru a scăpa de reacția interioară de ură față de propria persoană. Dar, pe măsură ce trece timpul, îți dai seama că ești nevoit să bei din ce în ce mai mult pentru a te putea „simți bine“ în continuare. Iar asta te determină să te judeci și să te disprețuiești și mai mult.
Astfel că tiparul inițial al criticii de sine ia amploare, adăugându-i-se și tiparul alcoolismului. În cadrul unui asemenea cerc vicios, aceste reacții inconștiente îți pot îndruma destinul în direcții în care simți că nu mai deții controlul absolut deloc.

Este adevărat că unele obiceiuri mor greu, iar dependențele se numără printre cele mai dificile obiceiuri. Însă, după cum vom vedea în cazurile pe care le vom discuta în capitolele următoare, tehnicile decodării și codării pot determina in tervenții energetice foarte puternice. Fumatul și consumul excesiv de mâncare sunt forme zilnice prin care oamenii încearcă să evadeze, însă chiar și aceste tipare pot fi decodate.
Iar prin intermediul unui cod nou, puterea personală și libertatea autentică vor fi redobândite!

Când privim dincolo de aparențe, este ușor de văzut cum codurile noastre negative și reflexele dobândite ne pot răni sau pot bloca de-a binelea activarea fericirii și a energiilor noastre magnetice. Dar, indiferent cât de profundă și de întunecată este vechea vibrație, indiferent ce ar afecta – comportamentul, emoțiile, condiția mentală, starea financiară sau chiar relațiile –, ea poate fi eliberată și rescrisă. Astfel, o nouă realitate poate căpăta contur, făurind astfel o nouă identitate a propriei persoane.

În centrul codului tău personal porți o putere nelimitată.
Pune în valoare această putere oricând, pentru a crea o iluminare profundă și bucuria de care ai nevoie. Când înlături tiparele care te-au ținut blocat, ajungi până la miezul adevărului din interiorul făpturii tale. Asemenea unui generator nuclear, când acest cod este activat, viața ta va străluci cu o frumoasă
vibrație, pe care toți ceilalți o vor putea simți.

Citeste acum si Psihologie cuantica - Tiparele vietii tale

 tip
Dimensiunea cuantică are o natură energetică și poți fi sigur că forța ta vitală este proiectată conform direcției conferite de reflexe, conform tiparelor sub imperiul cărora se află conștientul tău, chiar dacă toate acele tipare sunt sădite la ni velul inconștientului. Poate că nu te gândești niciodată la consecințele modului în care gândești și îți trăiești viața, dar conștientul tău va continua să-ți creeze realitatea indiferent de acest aspect. Acest fapt este cu adevărat eliberator: atunci când tiparele sănătoase sunt activate și tiparele nesănătoase sunt eliminate, poți accesa și mai multe forțe personale. Viața ta devine
mai fericită și mai liniștită și, în consecință, conștientul te va conduce spre rezultate mult mai bune.

Primul pas întreprins în vederea schimbării este să examinezi ce se află dincolo de obiceiurile spontane, deseori inconștiente, cauzate de reflexele dobândite. Multe dintre aceste cauze sunt nesănătoase și greu de înfruntat, dar, indiferent dacă vrei sau nu să le examinezi, trebuie să știi că ele constituie declanșatorii principali ai emoțiilor negative care mențin blocajele în care te afli.

Adevărul este că trăiești zi de zi conform reflexelor dobândite, iar ele sunt interfața codurilor interioareși a energiei dominante.

Aceste obiceiuri stăruitoare pun la cale, în tăcere, direcția pe care urmează să o aibă viața ta. Deși cel mai adesea izvorăsc din istoria ta personală, ele se manifestă în fiecare dintre experiențele tale prezente, având impact inclusiv asupra comportamentului, percepției de sine și sentimentului referitor la
coeficientul de putere pe care îl ai în lume.

Acesta este adevărul energetic comun tuturor. Reacțiile noastre spontane față de oamenii și situațiile întâmpinate în viață devin în cele din urmă obiceiuri adânc sădite, care determină reacții repetate și duc la un număr sporit de experiențe dificile. De exemplu, un vechi eșec în afaceri se poate transforma
într-o așteptare reluată la nesfârșit, ceea ce creează o stare predominant depresivă și poate duce chiar la năruirea speranțelor legate de muncă. Nefericirea îți umbrește viața și îți blochează totodată potențialul de succes în cariera dorită.

Însă poți face o incursiune cuantică pentru a sfărâma vechile tipare negative și a declanșa forțele care vor schimba calitatea vieții tale. Nu este vorba doar despre gândire pozitivă – deși aceasta ajută, cu siguranță. Este vorba, de fapt, de un proces energetic care te ajută să înfrunți reflexele dobândite.

În timp, vei putea deveni fericit pe măsură ce noile tale reflexe și noua ta vibrație binefăcătoare te vor îndruma spre îmbucurătorul rezultat pe care ți-l dorești. Totuși, aceasta nu este doar o exersare a dorinței de mai bine, ci și o intenție de eliberare din strânsoarea codurilor bazate pe minciuni și limitări, care au reușit să devină parte din structura ta personală. Eliberându-te de povara acestor biceiuri distorsionante, vei căpăta în sfârșit libertatea de a fi tu însuți. O astfel de libertate profundă, în acord cu adevărata ta
natură interioară, va modifica însuși codul conștientului tău, îți va schimba viața în virtutea unei uriașe energii aducătoare de fericire și bucurie.

Cum reacționezi?

Tiparele conștiente sau inconștiente care îți conturează realitatea emoțională și personală pot fi identificate cel mai bine atunci când reacționezi față de oameni și experiențe întâlnite în viața de zi cu zi. Prin urmare, trebuie să te întrebi: „De obicei reacționez într-o manieră calmă și răbdătoare? Sau obișnuiesc să am reacții bazate pe îngrijorare, frică, furie, nerăbdare, autoînvinovățire sau alte impulsuri negative?“ Notează răspunsurile în jurnalul tau.

Dacă în cazul tău predomină lista tiparelor negative, nu doar că menții un flux al nefericirii, dar vei continua să obții mereu aceleași rezultate negative. Însă nu trebuie să te dai bătut. Oricât de puternic ar fi un tipar negativ, îl poți decoda, poți învinge teama, poți opri dependențele și redirecționa fluxul emoțional și poți dezvolta un stil de viață deosebit de pașnic și productiv! 

Citeste acum si Puterea interioara ascunsa - codurile cuantice

psi1

Inca din timpuri imemoriale, oameni din toate colturile lumii au relatat experiente extraordinare, cum ar fi aparitiile, viziunile, telepatia, bantuirile, divinatia, vindecarea, experientele in afara corpului, la un pas de moarte si de rapire. In plus, fenomenele miraculoase si supranaturale sunt centrale majoritatii obiceiurilor si credintelor religioase. S-a presupus, in mod traditional, ca multe dintre experientele aparent paranormale implica o comunicare cu o lume spirituala nevazuta. Interpretarea moderna tinde sa presupuna ca trucurile mentale, cum ar fi halucinatiile, perceptia gresita, erorile de rationament, inselatoria si frauda, ofera desori o explicatie mai evidenta. Cu toate acestea, interesul pentru fenomene ca telepatie, clarviziune si conatctul cu mortii, cunoscute in mod colectiv drept experiente metapsihice sau paranormale, ramane mare in randurile publicului mirean. Aproximativ trei sferturi din publicul general cred in fenomenele metapsihice si, undeva intre jumatate si doua treimi, pretind ca ar fi avut o experienta metapsihica, cum ar fi telepatia sau comunicarea cu mortii.

Normal sau paranormal

Cartea aceasta, aparuta la Editura TREI, documenteaza incercarile oamenilor de stiinta de a investiga si de a intelege aceste experiente paranormale. Paranormal este termenul atribuit pentru experientele care sugereaza o interactiune, un transfer de informatie sau o comunicare intre o fiinta si mediul inconjurator sau o alta fiinta, care nu poate fi inca explicata prin mijloace normale.

Multi dintre cei care studiaza aceste fenomene sunt denumiti parapsihologi. La ora actuala, aceasta reprezinta o profesiune selecta, cu poate cincizeci de specialisti in intreaga lume. Multi sunt psihologi, dar, din moment ce acesta este un camp interdisciplinar, sunt implicati, de asemenea, fizicieni, ingineri, statisticieni, socio-antropologi si psihiatri. In plus, unii psihologi interesati de experienta anormala studiaza rolul jucat de anomaliile de atentie, imagerie, perceptie, reamintire, recunoastere, identitate, rationament, credinta si constiinta.

 Exista, de asemenea, o veche traditie de cercetare metapsihica populara. Cercetatorii metapsihici s-au concentrat mai mult, in mod traditional, atat asupra fenomenelor care se produc spontan, cum ar fi aparitiile, fenomenele de bantuiri sau de tip poltergeist, cat si asupra conditiei de medium.

Parapsihologia - rodul unui efort comun

 parapsihologiaParapsihologia este un domeniu in care punctele de vedere se afla deseori la poli opusi, unde adeptii iau de bun faptul ca fenomenele paranormale reprezinta o realitate, iar scepticii exclud posibilitatea din discutie. Unii oameni de stiinta adopta o a treia pozitie, aceea de a accepta realitatea experientelor psi si de a studia natura acestora fara sa ia o pozitie in ceea ce priveste originea lor.

Experientele care tin de parapsihologie sunt surprinzator de frecvente, dar opiniile despre cauzele acestor experiente excepţionale sunt in mare masura diferite. In volumul de fata, cercetatori renumiti, deopotriva din Marea Britanie si SUA, ofera o expunere lucida a cercetarilor despre astfel de experiente si a controverselor din acest domeniu.

Dupa o introducere in metodologia folosita in cercetare, Parapsihologia trateaza subiecte cum ar fi coincidenta, telepatia, precognitia, perceptia extrasenzoriala, psihokinezia, vindecarea, samanismul, reincarnarea si experientele existentei in afara corpului.

Fiecare capitol descrie fenomenul, evidentiaza principalele linii de cercetare si discuta meritele diferitelor explicatii posibile pentru astfel de experiente neobisnuite.

Sunt oferite si recomandari bibliografice pentru aprofundarea fiecarui subiect in parte, alaturi de un glosar detaliat de termeni. Printr-o expunere echilibrata si accesibila a cercetarii si conceptiilor actuale cu privire la experientele metapsihice, cartea se adreseaza atat studentilor si psihologilor, cat si tuturor celor interesati de acest domeniu.

Jane Henry este psiholog si profesor la Open University, unde conduce Experiential Research Group. A infiintat in British Psychological Society sectiunea de psihologie a constiintei si experientei. S-a dedicat studiilor din domeniul creativitatii si intuitiei, strategiilor de schimbare, dezvoltarii individuale si profesionale si a publicat numeroase articole si carti printre care Creativity, Climate and Development si Managing Innovation and Change.  

Citeste si Uimitoarele insusiri ale corpului uman

Magnetic Man 03 m

Miroslaw Magola este dotat cu o abilitate care, nefiind inca deslusita de catre oamenii de stiinta, trimite catre notiuni precum “paranormal”, “parapsihologie”: “magnetismul”! Cei care au avut prilejul sa studieze fenomenul, confirma ca Miroslaw, cu ajutorul capacitatilor lui psihokinetice, poate ridica si transporta diverse obiecte doar prin simpla atingere. Barbatul sustine ca poate face acest lucru prin “puterea mintii” si, de-a lungul timpului, a fost suspus mai multor investigatii stiintifice.

Joomla SEF URLs by Artio